Secretele intelegerii in cuplu

Secretele intelegerii in cuplu

Inca din copilarie am invatat ca pentru a fi iubiti, pentru a fi apreciati si doriti trebuie sa facem ceva. Sa facem ceea ce vor ceilalti, ceea ce isi doresc ceilalti si nu ceea ce vrem, dorim si simtim noi insine. Cei de langa noi erau multumiti sa primeasca ce au nevoie fara sa le pese de ceea ce noi simtim. In acest fel am invatat “sa facem” si nu “sa fim”.
Ce se intampla atunci cand nu suntem noi? Ajunsi la maturitate suntem dominati de un sentiment cumplit de insecuritate afectiva care da nastere unei iubiri conditionate. Acest tip de iubire este dominat de nesiguranta, confuzie, teama si chiar violenta.
“Te iubesc daca…”
“Sunt multumit daca tu….”
“Nu te mai iubesc daca…”

Ce se afla in spatele acestor afirmatii?
Cred ca sunt foarte cunoscute astfel de afirmatii. Cel mai des le-am auzit fiecare dintre noi din gura parintilor, bunicilor si profesorilor. Asa am invatat ca pentru a fi iubiti trebuie sa facem ceva. Am invatat iubirea conditionata si felul nostru de a fi, altul decat ni l-am dori.
“Te iubesc daca inveti la scoala”
“Te iubesc daca esti cuminte”
“Te iubesc daca esti atent, dragut”

Sau
“Nu te iubesc daca esti rau”
“Nu te iubesc daca nu faci ceea ce iti spun”
“Nu te iubesc daca nu corespunzi asteptarilor mele”

Inca din copilarie am fost dirijati catre iubire. Am fost invatati sa corespundem mai mult asteptarilor celuilalt, sa facem orice pentru a-i celuilalt pe plac. Stiam ca daca ascultam de parinti suntem copii buni, demni de iubire. Am invatat orice altceva, inafara de a fi noi insine.
Care sunt consecintele la maturitate?

In relatia de cuplu vom cauta in permanenta sa facem totul pentru a corespunde imaginii de partener ideal, de sot/sotie draguta. Vom depune eforturi pentru a corespunde imaginii de “copil bun” invatat in copilarie fara a mai avea grija de interiorul nostru, deoarece nimeni nu ne-a invatat sa facem asta.
Ajungem sa nu ne mai stimam decat daca facem anumite lucruri, nu traim pentru a deveni constienti de rolul nostru si ne pierdem identitatea si tot ceea ce ne leaga de restul lumii. Traim in mare parte a timpului doar pentru a contabiliza reprosurile pe care avem sau nu sa ni le facem. Traim mereu intr-o stare continua de tensiune si incordare.
Viata noastra este mereu condusa de cei din jur, de ce spun ei, de ce cred ei despre noi. De ceea ce facem sau nu, de modul in care ne comportam si simtim. Astfel devenim responsabili pentru sentimentele celuilalt.
Daca celalalt este trist consideram ca doar noi suntem vinovati, “doar noi am facut ceva”. Si ca o consecinta a acestui mod de a gandi si actiona celalalt este raspunzator si vinovat la randul lui de sentimentele noastre.
Pana nu demult viata mea a fost condusa de cei din jur. De fiecare data simteam vina atunci cand imi doream ceva. Intotdeauna ma simteam responsabila pentru ca celalalt sufera sau este nemultumit. Consideram ca nu merit sa fiu iubita si ca intotdeauna trebuie sa fac ceva pentru asta.
Mi-am creat in minte o imagine ideala despre ce trebuie sa faci ca sa fii iubit. Si eram sigura ca voi reusi. Credeam ca asta inseamna sa fii iubit, sa oferi, sa dai tot ce ai mai bun. Credeam ca oricine ma poate iubi. Nici o clipa nu imi imaginam si nu ma gandeam ca cel caruia ii ofeream nu este persoana potrivita pentru a primi de la mine ceea ce au aveam de oferit.
Ce ar trebui sa facem?

Atunci cand ne simti responsabili de sentimentele celuilalt inseamna ca noi nu stim ca avem o personalitate. Nu stim sa il ascultam pe celalalt. A sti sa il ascultam pe celalalt prespupune a avea incredere in capacitatea celuilalt de a exista. In acest fel il ajutam sa gaseasca singur solutia la propriile probleme.
Sa fim alaturi de cineva care de exemplu este bolnav, de cineva care sufera inseamna sa acceptam ca nu avem nimic de facut decat sa fim acolo langa el, sa-i oferim simpla noastra prezenta, sa acceptam ca nu ne sta in putere sa facem ceva pentru el, altceva decat sa-i oferim prezenta noastra atenta, impresia de liniste si calm si ca nu este singura.
La fel este si in relatii. Atunci cand celalalt se simte rau, atunci cand el sinte anumite lucruri pe care ni le imputa, noi cei de langa el ii putem oferi suportul pentru a intelege ca ceea ce simte el este doar responsabilitatea lui. Fiecare dintre noi alegem sa ne simtim intr-un anume fel, decidem ceea ce simtim. Daca de exemplu eu ma simt vinovata de o anume atitudine fata de partenerul meu, eu singura aleg asta. Pot alege sa ma simt vinovata sau nu. Decizia imi apartine in totalitate. Asa cum aleg sa ma simt vinovata, la fel de bine pot alege sa nu ma simt vinovata. Alegerile sunt la mine si eu decid cum ma simt, indiferent de ceea ce spune celalalt.
De multe ori ne straduim sa facem “ceea ce trebuie”, vrem sa fim persoana care “spune ce trebuie”, antrenati de un orgoliu al performantei. Riscam in acest fel sa pierdem legatura cu noi insine si mai mult il impingem si pe celuilalt sa piarda legatura cu sine.
Cei mai multi dintre noi, in relatia de cuplu inteleg gresit sensul ajutorului pe care il ofera partenerului. A ajuta partenerul nu inseamna a-i trai starile, a-i prelua responsablitatile. A oferi ajutor sau a purta de grija celuilalt prespune a avea incredere ca celalat dispune de toate resursele pentru a iesi din dificultate.
In momentul in care il luam pe celalalt in grija noastra trebuie sa intelegem ca de fapt nu de el ne ocupam, ci de imaginea noastra de binefacatori, de salvatori, de nevoia noastra de recunostinta si de nevoia noastra de a nu avea nimic sa ne reprosam. De fapt ne ocupam de noi insine, crezand ca ne ocupam de celalat
Ce avem de facut?
Daca simtim ca traim intr-o conditionare continua in primul rand ar trebui sa invatam sa-i iubim pe ceilalti asa cum sunt si nu asa cum am dori noi sa fie.
Daca noi am invatat sa corespundem asteptarilor celuilalt atunci ne asteptam ca si celalalt sa faca totul pentru a corespunde asteptarilor noastre.
Doar atunci cand vom invata sa fim noi cu adevarat il vom lasa si pe celalalt sa fie el insusi, deoarece se spune ca “adevarata intilnire are loc intre doua fiinte vii si nu intre doua roluri”. Daca noi purtam o masca, iar celalalt o poarta la randul sau pe a lui, cee ce se intampla intre noi nu mai este o relatie ci un bal mascat.
A creste impreuna in cadrul unui cuplu reprezinta sursa unei satisfactii. A sti sa il iubesti pe celalalt asa cum este inseamna sa te interesezi cu adevarat de soarta lui. Inseamna sa il iubesti pe celalalt neconditionat, adevarata lui imagine, adevarata lui esenta.

Cum să-l recuceresc

De ce a plecat şi nu se mai întoarce? Cum să-l recuceresc?


Gândurile unei foste dependente
Mă uit la mine şi simt că pot mai mult de atât…e o pagină între mine şi lume care se cere scrisă…mă simt atrasă ca un magnet spre noi descoperiri şi cuceriri. Mai am atâtea uşi de deschis în castelul meu şi de închis una sau două… Stau bine la capitolul afaceri încheiate, asta-i de bine, înseamnă că sunt pe drumul cel bun. Nu mă mai împiedic de incertitudini, n-am mai gustat de mult din confuzie, teamă, suferinţă. Ce bine de mine, mulţumesc experienţă, m-ai crescut, m-ai pregătit pentru ce urmează. Să-i dăm drumul, se anunţă vremuri bune.
Ce urmează, viaţa? Aştept noi coordonate, sunt pregătită de acţiune.
Şi tu, ce faci, unde eşti pe linia timpului?
Primesc mail-uri disperate de la femei: vreau o reţetă care să-l aducă înapoi. Cum să-l recuceresc? A plecat cu alta şi ştiu că pe mine mă iubeşte. Cum să-l adun de pe drumuri rătăcite?
Şi mă gândesc la mine, dau filmul înapoi să găsesc reţeta miraculoasă care să vindece întreaga planetă. Ce m-a vindecat de dependenţa afectivă şi de lipsa de respect faţă de propria fiinţă?
Am suferit ani buni aşteptând câte-un dobitoc care uitase adresa spre căminul nostru amoros sau care avea să renunţe la cealaltă pentru mine.
Cum să-l iubeşti în continuare pe cel care a plecat cu alta, pe cel care-ţi spune că nu e încă pregătit de-o relaţie pe termen lung, sau pe cel care s-a schimbat atât de mult cum spui? Nu e firesc să treci la următorul?
Şi tu te încăpăţânezi să crezi mai mult decât vezi. El în braţele alteia, el satisfăcându-şi nevoile, oricare ar fi ele şi tu aşteptând ca el să revină pe drumul cel bun. Cât? O lună, trei, un an? Cât eşti în stare să aştepţi ca el să se schimbe sau să revină în viaţa ta?
Încă n-ai înţeles că tu eşti cel mai important lucru din viaţa ta? Tratează-te cu respect şi iubire şi-o să înceapă şi el să se reîndrăgostească de tine. Şi în cazul în care nu vede schimbarea în privirea şi atitudinea ta, treci mai departe, se găseşte cine să vadă şi să-şi dorească să împartă o viaţă cu tine.
Nu-ţi dai seama că s-a terminat când pleacă şi nu mai revine?
Nu-ţi dai seama că s-a terminat când spune că încă nu e pregătit de-o relaţie?
Nu-ţi dai seama că s-a terminat când l-ai găsit în pat cu alta?

De ce e nevoie ca tu să înţelegi că s-a terminat? De acele declaraţii aruncate verde-n faţă? Toţi bărbaţii vor ca tu să-i regreţi, să-i mai păstrezi în amintire, niciunul nu vrea să treacă prin viaţă drept un ticălos. E ca şi cum renunţă la o slujbă şi de acolo vrea să plece cu sentimentul că ceilalţi îl regretă şi-l poartă în amintire cu drag şi dor.

Ce-ţi lipseşte ca să cucereşti şi să păstrezi un bărbat?

1.Lipsa de putere interioară

Să luăm acelaşi exemplu, ca să înţelegem cât mai exact fenomenul atracţie-respingere:
A plecat şi încă nu s-a întors, tu îl aştepţi. Prima întrebare care îţi trece prin minte este: de ce a plecat? Din cauza ta a plecat, nu te-a mai găsit frumoasă, atrăgătoare, interesantă, demnă de el, nu-i aşa? E adevărată această presupoziţie? În mare parte e adevărată. Dacă un om pleacă de lângă tine înseamnă că nu l-a mai reţinut nimic. Din ce motive? Asta nici nu ştiu dacă e important. Şi tu-mi zici, ”ba e important, vreau să ştiu de ce m-a lăsat, ca să pot îmbunătăţi în următoarea relaţie, sau ca să-i demonstrez că se înşală, să lucrez la aceea carenţă şi să-l aduc înapoi, ne potriveam atât de bine…”
Ţi-ar fi mai uşor să treci peste despărţire dacă şi-ar asuma el toată responsabilitatea?
“Nu e vina ta, iubire, eu sunt bolnav, ciudat, confuz.”
“Dar de ce? Lasă-mă să te ajut, te iubesc şi nu vreau să te pierd! Aştept să-ţi treacă această criză existenţială, te înţeleg şi eu am trecut prin asta cu x. Hai să ne mai oferim o şansă.“ Şi aici intră în scenă toată disperarea ta, care nu face decât să-l arunce pe insula orgiilor, departe de strigătul tău paralizant.
Îţi lipseşte puterea interioară, care derivă din încrederea ce-o ai în tine. Dacă tu eşti praf, disperată, paralizată, isterică, geloasă, instabilă emoţional, nu-l vei putea păstra lângă tine, ce să mai discutăm de a-l aduce înapoi, e imposibil cu o astfel de abordare histrionică.
De ce nu încerci să fii altfel? Nebunia apare în clipa în care faci mereu acelaşi lucru, spui mereu aceleaşi chestii şi te aştepţi la rezultate diferite. De ce nu încerci să răspunzi altfel în faţa unei crize conjugale sau a unei despărţiri?
Zicea un înţelept: a-l face pe celălalt responsabil ori vinovat este ca şi cum am învinui cerul pentru că plouă. Ploaia vine de sus, adevărat, dar nu este responsabilitatea cerului să ne ofere şi-o umbrelă sau să ne spună unde să ne adăpostim. Cerul acţionează conform naturii lui şi partenerul tău acţionează la fel. Dacă a plecat înseamnă că asta a simţit nevoia să facă. De ce să fii tu ori el de vină pentru această despărţire? A plecat din motivele lui. Eu vă doresc să vă fie bine separat, dacă împreună nu v-a fost bine. Şi lasă-l să se ducă fără să-l şantajezi, fără să-i plângi ore în şir la telefon, fără să te arăţi distrusă la prieteni, familie. Păstrează-ţi demnitatea, asta înseamnă putere, să te ridici în picioare după o căzătură zdravănă, fără să-i faci pe ceilalţi să se simtă vinovaţi că tu te-ai împiedicat.
Puterea se naşte din maturitatea emoţională şi se dovedeşte prin felul în care răspunzi la provocări, în cazul nostru, la despărţire. Cu ce te ajută să te târăşti în faţa lui, să-l implori, să-l manipulezi, ori şantajezi? Atitudinea asta răspândită nu face decât să-l plaseze pe peronul gării şi să se urce în primul tren, indiferent de destinaţie, singurul criteriu de selecţie fiind distanţa cât mai mare faţă de tine.
Nu poţi controla nimic în lumea asta în afară de tine. Nu poţi păstra niciun bărbat dacă el nu vrea să rămână. Cu adevărat important este să fii puternică şi să rămâi cu tine.
2. Frică de nou

“Îl vreau înapoi!!”

Nesiguranţa te trădează şi bărbatul de lângă tine o percepe de îndată şi începe să caute în altă parte. Tu eşti cea care hrăneşti relaţia şi dacă te temi de moarte să nu-l pierzi, nu faci decât să-l îndepărtezi. Nu ştiu să-ţi explic traseul energiilor, dar ştiu sigur că în lipsa cuvintelor, el simte ce te frământă, ce te sperie, chiar cu masca siguranţei pe faţă.
De câte ori n-ai încercat să faci un bărbat gelos? De prea multe ori, ştiu. Şi de fiecare dată când ai simulat că eşti curtată, dorită şi visată de alţii în lipsa obiectului, al bărbatului, nu ţi-a ieşit schema, aşa-i? În schimb, în clipa în care ţi-ai umplut banca de rezervă şi la poarta regală chiar aşteptau împăraţii nopţii, l-ai făcut să nu-şi mai dorească nimic altceva pe lumea asta. Aşa se întâmplă şi în cazul încrederii în sine şi insecurităţii personale, se simte.
Tot ce ai de făcut este să faci tot ce se poate ca să te creşti pe tine, să te preţuieşti şi să te iubeşti. Am obosit să-ţi repet cât de importantă este dezvoltarea ta personală, fără ea eşti praf şi praful o să se aleagă de relaţiile tale intime şi sociale. Nu există altă cale cunoscută de mine, decât drumul lung şi anevoios al dezvoltării personale. Ce înseamnă asta? Să te ocupi zilnic de tot ceea ce însemni tu, exterior şi interior. Nu vezi în ce lume trăim? Fiecare bărbat vrea alături cea mai cea femeie, din punct de vedere fizic, emoţional, spiritual, intelectual, social. Şi nici nu e de condamnat, tu vrei un fraier, slab şi prost lângă tine?
Revenim la plecarea lui…cum o percepi?
“A plecat fiindcă îmi lipseşte ceva? A plecat fiindcă nu sunt suficient de bună, a plecat fiindcă s-a săturat, ştiam eu că nu merit mai mult.”
Ce-ar fi ca de azi înainte să priveşti plecarea lui astfel:
“Acum că ai plecat sunt liberă să întâlnesc alt bărbat, unul care să mă aprecieze şi să mă iubească aşa cum îmi doresc. “
Şi până apare, îţi şi schiţezi itinerariul amoros, nu stai degeaba, te ocupi de exteriorul şi interiorul tău în cel mai mic detaliu. Ce vreau să trăiesc? Cum vreau să fiu iubită? ce aşteptări am de la următorul? Ce sunt pregătită să dau în schimb? Şi aşa mai departe.
Tu eşti singura răspunzătoare de felul în care intri şi ieşi dintr-o situaţie amoroasă, profesională, socială pentru că tot ce simţi face parte din tine, e expresia problemelor tale, de care cine vrei să se ocupe: el, colaboratorii, Dumnezeu? Şi-atunci de ce să nu deprinzi arta de a trăi în stil mare?
“Accept că ai plecat, pot să sufăr trei zile, în care plâng, mă îndop cu ciocolată, mă îmbăt zdravăn, ies la agăţat, îmi torn nisip în cap, fac tot ce simt că mă ajută să trec peste despărţire şi după ce doliul stabilit de mine (trei zile, maxim şapte) a expirat, mă întorc la viaţa mea.
Deschid un nou capitol şi invit frumuseţea noutăţii să intre în viaţa mea, cu gândul că voi trăi o experienţă incredibil de pasională şi romantică cu următorul.”
Eşti pregătită?
3.Frica de singurătate corelează puternic cu teama de abandon. Doar la gândul că pleacă şi te părăseşte îţi sare inima din piept, intri în panică şi îţi doreşti să-l strângi şi mai tare la pieptul tău. Ce să-i mai fac ca să nu îi treacă prin cap să mă lase, să se îndepărteze mai mult de-o zi? Nu ştiai că de ce ţi-e frică, nu scapi? Ba ştiai şi parcă universul ăsta îşi bate joc de tine, nu-i aşa? Tu n-ai greşit cu nimic şi viaţa te loveşte atât de puternic?
Vreau să fiu cu el şi numai cu el: traduce teama ta de a rămâne singură cu tine. Te temi de singurătate, o iei razna când rămâi faţă în faţă cu tine. De ce? Teama de abandon e tema centrală a vieţii tale.  Plecarea lui îţi spune că nu eşti destul de bună, că meriţi să suferi. S-a întâmplat şi altădată, în fragedă copilărie, să ai acest sentiment şi nu suporţi să-l retrăieşti. Nu eşti în stare să faci faţă acestei drame, nu te descurci singură şi te agăţi de el, chiar dacă e cea mai proastă alegere din viaţa ta. Decât singură, mai bine prost însoţită.
E plină lumea de astfel de modele nefericite şi frustrate, de ce ai fi tu altfel?
Poţi da timpul înapoi, asta-i vestea bună, te poţi întoarce în copilărie, acolo unde această rană s-a deschis şi o poţi trata, pune un pansament pe ea, îngrijeşte-te până se vindecă. Ştiu că te doare cumplit, că sângerezi, dar asta nu înseamnă că amintirea acelei dureri n-o să se vindece niciodată. Nu te mai aştepta să suferi din nou, să fii trădată şi părăsită, ca atunci când erai copilă. Ai crescut acum, eşti mare şi în mâinile tale stă vindecarea şi transformarea.
Bucură-te de tine şi de libertatea ce-o ai, învaţă să trăieşti bine şi singură, vei avea o mare surpriză după ce câştigi această bătălie cu teama de singurătate. Ce poate fi mai mişto decât să te îndrăgosteşti de tine? Să înceapă să-ţi placă de propria persoană? Să ieşi cu tine, să vorbeşti cu tine, să trăieşti cu tine? Nimic! Îţi garantez!


4.Eşti o sclavă!

Da, iarăşi am intrat pe un teren minat, mă aştept să-mi dai în cap, dar rezist…
N-ai o viaţă fiindcă ai renunţat la dorinţele şi visurile tale când el te-a apucat de-un braţ şi te-a întrebat: vrei să fii iubita mea? De extaz ai leşinat şi de atunci ţi-ai pierdut memoria personală, care avea stabilit pentru tine un plan divin, care te-ar fi dus aproape de fericirea absolută. Există aşa ceva? Există tot ce crezi în lumea asta. Şi dacă tu crezi că numai el te poate face fericită, ai să crezi că fără el eşti nefericită. Acum înţelegi de ce eşti o sclavă şi nu o prinţesă?
Dacă tu ţi-ai pus toate speranţele în el, dacă tu aştepţi ca el să întruchipeze fericirea absolută, dacă tu te aştepţi ca el să-ţi satisfacă toate nevoile, eşti o sclavă şi vei duce o viaţă mizeră. La asta ai visat? Eu ştiam că visai la prinţi şi prinţese, dar poate m-am înşelat.
Iubirea umană nu durează o viaţă, ştiai treaba asta?
Iubirea voastră a murit şi tu eşti distrusă şi disperată. Cum faci faţă unei despărţiri astfel echipată? Nu rezişti, te îneci, fiindcă înoţi contra curentului, nu ajungi la mal dacă îţi negi nevoile trupului, ale minţii şi ale sufletului. Ţi-ai pus toată nădejdea în el şi a plecat. Ce faci acum? Cum mergi mai departe? Suferi fiindcă el a ales un alt drum şi te-a lăsat în urmă?
Ar trebui să suferi pentru că din prinţesă ai ajuns o sclavă care cerşeşte atenţie, iubire şi mângâieri. Nimeni nu vrea să hrănească un suflet flămând de atenţie, afecţiune, pentru că oricât ne-am strădui să umplem acest vid interior, celălalt va considera că n-ai făcut suficient, că puteai mult, că sigur îl privezi de ceea ce merită. Este total eronat, aceste persoane vor rămâne mereu flămânde, atâta timp cât aşteaptă ca ceilalţi să se ocupe de treburile lor neîncheiate. Nu te mai agăţa de el!!! Ăsta e sfatul meu! Trăieşte-ţi fiinţa minunată, ai ce face cu tine, ai visuri, dorinţe, obiective bine stabilite, canalizează-ţi energia către ele şi lasă-l şi pe el să se dezvolte sănătos şi ai toate şansele să rămână lângă tine. Eşti terorizată de frică şi încerci să te legi de el, cum încearcă copilul să se lege de mamă prin cordonul ombilical. Doctorul care taie cordonul sunt eu şi te invit să-ţi iei viaţa înapoi şi să trăieşti pentru tine. Cum te simţi? Inspiră şi expiră profund, de câteva ori. Parcă mai bine, aşa-i?


5.Nu-ţi cunoşti nevoile

Te centrezi pe el şi nevoile lui, în loc să te centrezi pe tine. De ce te doare că el a ales să plece? Fiindcă tu n-ai rămas cu nimic. Dacă îţi urmăreai obiectivele şi visurile acum nu-ţi mai smulgeai părul din cap că a plecat cu alta. Alegerile celuilalt nu te rănesc dacă tu eşti mulţumită cu cine eşti şi ce faci, în schimb, dacă-ţi pui viaţa la dispoziţia celuilalt, o să ţi-o iei în freză mereu. Ce eşti tu? Un obiect care după întrebuinţare vine aruncat la gunoi? Dacă ai fi subiectul principal, n-ai mai trăi în chin şi suferinţă, dacă ai considera că îţi aparţii şi viaţa ta are valoare, n-ai mai fi la mila şi mâna celuilalt, ai fi liberă să alegi ce simţi şi ce crezi. Dar aşa eşti proprietatea celuilalt, care o dată ce nu mai are nevoie de tine, te înlocuieşte. Iubirea respectă, eliberează,  nu te ţine captivă, prizonieră.
De ce suferi că te-a părăsit?
Nu te îndoi de importanţa acestei întrebări, draga mea. De ce plângi acum? De ce te doare? Îţi spun eu de ce verşi aceste lacrimi, fiindcă ai pierdut şansa de a-ţi satisface nevoile, în sensul că el, obiectul iubirii, a plecat şi tu ai rămas nesatisfăcută, orgoliul tău urlă fiindcă îl vezi pe el cum se interesează de nevoile alteia. Plângi că ai pierdut lupta, ţi-ai pierdut jucăria în ograda alteia şi eşti în stare de orice ca să-l aduci înapoi. Chiar crezi că te poate face fericită această bătălie? Trezeşte-te la realitate! Cum se face că iubirea se evaporă în clipa în care el dispare din viaţa ta? Asta e iubirea? Mă îndoiesc.
Asta e posesiune şi tot ce poţi să posezi sunt nişte perechi de pantofi şi-o poşeta.
Meriţi o viaţă şi te invit să-ţi scrii scenariul. Ştii ce cadou vrei de ziua ta? Ştii când vrei să te măriţi? Ştii câţi copii vrei să ai? Ce mai ştii despre tine şi nevoile tale? Meditează la asta.


6. Eşti masochistă!

Îl vrei înapoi, chiar dacă nu e bărbatul pe care ţi-l doreşti, “nu sunt fericită cu el, dar nici fără el nu pot trăi.” Bun! Atunci mergi pe drumul ăsta şi vezi unde te duce. Cine sunt eu să-ţi spun că e un drum înfundat şi se lasă cu victime şi drame? Nimeni. Fă ce simţi. Adună dramele, cumulează-le şi vezi la ce rezultat ajungi, se poate să fi stabilit deja că pentru tine o relaţie înseamnă suferinţă. În acest caz, chiar n-am cum să-ţi arăt o altă faţă a relaţiei de cuplu. N-am nicio putere fiindcă ea e la tine, investită în credinţele tale.
Ce înseamnă o relaţie pentru tine?
Ce înseamnă iubirea pentru tine?
Ce înseamnă relaţia de cuplu pentru tine?
Ce înseamnă familia pentru tine?

Asociază 10 cuvinte termenului “iubire” şi vei afla ce înseamnă ea pentru tine. Procedează la fel şi cu bărbatul, relaţia, familia şi vei afla cum arată viitorul tău, fără să mai consulţi clarvăzătoare, ori alte entităţi spirituale.


7.Nu ştii ce înseamnă o relaţie sănătoasă pentru că ţi-a lipsit modelul şi crezi că ce ai e iubirea, când de fapt e suferinţa.

Dacă n-ai trăit alături de figuri parentale sănătoase, iubitoare, asta nu înseamnă că nu meriţi să experimentezi iubirea adevărată. Dacă ai suferit şi ai fost privată de afecţiune, asta nu înseamnă că bărbatul n-are de oferit atenţie şi afecţiune. Doar că tu nu ştii cum să scoţi de la el aceste nevoi, pentru că nu le recunoşti ca fiind importante pentru tine. Tu eşti obişnuită să suferi, asta ai învăţat de mică şi nu-i recunoşti pe bărbaţii care au de oferit iubire, tu îi alegi pe cei care nu sunt lângă tine, care te tratează rău, care te bat, înjură, umilesc, care te fac să te simţi cum te-ai simţit când erai mică. Relaţia de cuplu este un examen care-ţi testează nivelul de evoluţie pe scara timpului. Unde eşti acum? Ce-ai învăţat din viaţă, din relaţiile cu bărbaţii şi cu ceilalţi? Infidelităţi, suferinţe, dezamăgiri?
Cu cât suferinţa din copilărie a fost mai intensă, cu atât relaţiile de iubire de azi sunt mai dificile. Veşti proaste? Deloc! Faptul că acum vorbim despre ce ai trăit, te ajută să înţelegi de ce azi trăieşti prost. O dată ce ai recunoscut că ai o durere, apare şi tratamentul.
Există iubire, respect, fidelitate, încredere, valorizare, acceptare, sprijin, recunoaştere, confirmare, apropiere, comunicare, autonomie, încurajare, consolare, libertate, fericire în cuplu şi te aşteaptă să le experimentezi şi să le savurezi. Meriţi tot ce-i mai bun, doreşte-ţi!
În sfârşit, te invit să mai priveşti o dată la tine şi la nevoile tale, în loc să cauţi să-l aduci înapoi pe cel care nu te-a făcut fericită niciodată, cu adevărat.
Dă drumul la temeri, gânduri negre, credinţe limitatoare şi alege-te pe tine înainte să intri într-o relaţie. Fără a şti cine eşti şi cât valorezi, nu vei avea surprize plăcute în viaţă.
Succese şi iubire!

Unde gresesc in relatiile mele?

De cele mai multe ori ne trezim din somnul adanc si ne spunem cam asa “iar am gresit, eu sunt vinovata”, “unde gresesc?”, “de fiecare data mi se intampla la fel…”.
Oare ce am de facut?
Ce am de schimbat?
Ce nu este in regula cu mine?
Nu sunt suficient de buna?

In cele mai mult articole pe care le-am scris in ultima vreme am vorbit despre modul in care ne alegem partenerii si care sunt cauzele pentru care ne aflam in preajma anumitor oameni.
Inca de cand suntem mici ne dorim un partener, unul care sa nu semene nici cu mama si nici cu tata. Unul diferit de ei si cu toate astea de cele mai multe ori cuplul pe care il formam este identic cu al celor care ne-au crescut.
De ce se intampla asta?

Pentru ca inconstient ne-am format un tipar de partener. Stim ca nu il vrem pe el, insa alegem unul identic sau chiar cu mai multe calitati negative.
Actionam conform unui creier vechi, cu toate ca suntem inclinati sa credem ca maturitatea ne va aduce schimbari.
Alegem partenerul conform creierului format in copilarie, parteneri asemanatori celor care ne-au crescut.
Creierul nostru vechi ne impiedica sa vedem realitatea partenerilor nostril deoarece el nu este ghidat. El este asemeni unui orb care incearca sa gaseasca drumul.
A actiona conform unui creier nou matur inseamna a intelege ca noi suntem maturi si asta presupune a avea capacitate de alegere. Mai mult maturitatea ar trebui sa ne ofere dovada vie ca partenerii nostri nu trebuie considerati parintii nostri.
Trebuie sa luam abilitatile rationale pe care le folosim in anumite domenii ale vietii si sa le utilizam in relatiile de dragoste.
Abia in momentul in care facem alianta intre cele doua modalitati de a actiona, adica cea din copilarie si cea de la marutitate, abia in momentul in care facem distinctia clara intre trecut si prezent putem fi siguri ca ne vom putea atinge dorintele inconstiente.
Acesta este momentul in care vom trece pragul catre o relatie implinita, constienta si diferita de cea pe care am avut-o exemplu in copilarie.
Se spune ca atunci cand actionam conform creierului vechi, chiar daca vedem aspecte la partener care tradeaza felui lui de a fi parca suntem orbi.
Cu toate ca vedem ca el sau ea nu este cea potrivita pentru noi negam. Credem in sinea noastra ca el nu poate fi asa. Ne mintim ca nu ne poate face rau si nu ar fi capabil sa ne faca sa suferim.
Exact in aceasta situatie am fost eu. Credeam ca este cel mai bun barbat de pe pamant. Aveam senzatia ca am intalnit barbatul vietii mele. Nu imi imaginam vreodata ca ma va face sa sufar atat de mult sau ca ma va supune la un chin atat de mare.
Aveam o parere foarte buna despre el. Il cream un om cu suflet, il credeam sensibil, il credeam potrivit pentru mine. Ma consideram norocoasa si implinita.
Cu toate ca aveam momente in care realizam ca ceva nu este in regula negam, ma minteam si cautam sa acopar lucuri care ma deranjau.
De fapt ceea ce credem despre el eram eu. Eu proiectam pe el calitatile mele.
De fapt eu ma iubeam pe mine. Este foarte sfasietor momenul in care ajungi sa iti dai seama ca cel de langa tine nu este cel pe care tu il credeai. Iti trebuie o putere foarte mare de rationalizare si dorinta de a deveni constient de viata ta.
Ceva s-a intamplat…m-am trezit…am realizat ca il inzestrez doar cu calitatile pe care eu mi le doream sa le aiba un barbat pentru mine, insa nu era el, Am realizat astfel ce imi doresc de la un barbat, de la o relatie, de la viata mea.
Am intalnit barbatul care mi-a aratat unde am gresit in relatiile mele, pentru ca lectia oferita de el a fost mai dura de aceasta data.
9 pasi pentru a deveni contient de relatia ta
Pasul 1

Realizati ca relatia de dragoste are un scop ascuns si anume vindecarea ranilor din copilarie. Ca urmare este bine sa intelegeti care sunt problemele nerezolvate care stau la baza celor actuale din relatie. De exemplu daca simtiti ca partenerul nu va ofera suficienta atentie, ganditi-va cum va simteati in copilarie atunci cand nu vi se oferea atentie. Senmimentul este acelasi.

Pasul 2
Formati-va o imagine reala a partenerului. In momentul in care il intalniti ganditi-va daca trasaturile care va atrag la el seamana cu cele ale unei persoane din copilarie care a avut grija de voi. Daca are trasaturi negative, recunoasteti asta, doara sa puteti deveni constienti de relatia in care va angrenati. In acest fel ea devine o relatie constienta, doar asa vedeti cine este cu adevarat partenerul vostru.

Pasul 3
Cautati modalitati prin care sa comunicati partenerului nevoile si dorintele. Intr-o relatie inconstienta traim cu convingerea din copilarie ca partenerul trebuie sa intuiasca nevoile noastre, spre deosebire de relatia constienta in care partenerii accepta ca pentru a se intelege unul pe celalalt trebuie sa gaseasca cele mai potrivite modalitati de comunicare.

Pasul 4

Constientizeaza si premediteaza fiecare interactiune cu partenerul. Intr-o relatie inconstienta actionam si reactionam fara a gandi dinainte. Asta este dovada ca actionam conform creierului format in copilarie. Intr-o relatie constienta trebuie sa ne antrenam pentru a ne comporta intr-o maniera constructiva.

Pasul 5

Cautati sa pretuiti nevoile si dorintele partenerului. Daca intr-o relatie inconstienta avem tendinta de a crede ca partenerul are rolul de a ne purta de grija, de a ne satisface nevoile, intr-o relatie constienta trebuie sa nee canalizam energia si atentia pentru a raspunde nevoilor partenerului.

Pasul 6

Acceptati ca aveti propriile defecte si parti negative. Intr-o relatie constienta recunoastem deschis ca avem parti negative si ca nu suntem perfecti, asumandu-ne responsabilitatea in acelasi timp. In acest fel evitam sa proiectam asupra partenerului propriile trasaturi negative, ceea ce creeaza un mediu mai putin ostil.

Pasul 7

Cautati modalitati si tehnici pentru ca va satisface propriile nevoi. Daca evitam sa mai dam vina pe celalalt pentru ca nu ne raspunde nevoilor noastre, putem realiza ca partenerul poate fi o resursa pentru noi.

Pasul 8

Descoperiti in voi puterile si abilitatile pe care considerati ca nu le aveti. Partenerii care ne atrag sunt cei care poseda abilitatile si puterile pe care noi consideram ca nu le avem. Pentru a avea o relatie constienta trebuie sa incercam sa ne unim cu sinele nostru, iar singura modalitate prin care putem face asta este sa dezvoltam in noi trasaturile ascunse, cele pe care consideram ca parneterul le are si noi nu.

Pasul 9

Stabiliti si acceptati ca pentru a avea o relatie fericita este uneori nevoie sa trecem si prin momente mai putin placute. Intr-o relatie inconstienta traim cu convingerea ca pentru a avea o relatie fericita trebuie doar sa alegem partenerul potrivit, pe cand intr-o relatie constienta trebuie sa ne dam seama ca noi trebuie sa fim partenerii potriviti. Pe masura ce castigati experienta ve-ti intelege ca o relatie adevarata presupune angajament, disciplina, curajul de a evolua si schimba.
Cei mai multi dintre noi preferam sa stam sau sa trecem printr-o relatie de parca am fi adormiti implicandu-ne in interaciuni de rutina care ne aduc putin placere.
Traim astfem vieti secatuite de rutina, lipsite de satisfactii si dam vina pe partenerii nostri. Nu realizam ca greseala ne apartine noua insine, el a fost doar un actor care s-a lasat influentat si manipulat inconstient de nevoile si problemele noastre ascunse. Noi l-am atras pe el si noi pe el.
De azi ai posibilitatea de a constientiza langa cine stai. Este el cel pe care l-ai asteptat toata viata? Ramane sa vezi ce ai de facut in continuare.