Ce este tristetea? Este o suferinta amestecata cu mahnire, este o traire care determina durere fizica, care se simte in oase, in muschi, in piele, in fiecare milimetru de corp, in fiecare fir de par, pana in varful unghiilor. Tristetea este o boala a sufletului care invadeaza toata fiintza, care nu te lasa sa respiri, care iti neaga speranta in ceva mai bun, care iti intuneca viitorul. Tristetea este ceea ce lasa in urma o bucurie imensa, tristetea este dovada ca am fost fericiti, este constientizarea fericirii pierdute, este doliul pe care il purtam in noi pentru prezentul transformat irevocabil in trecut. Tristetea impiedica bucuria izvorata din speranta deoarece sufletul nostru simte ca in veci nu se va mai intalni cu o fericire asemenea celei trecute. Tristetea, ca si iubirea, este o boala a inimii, ea nu are nici o legatura cu ratiunea, cu logica.
Desi este o boala, una dintre cele mai profunde si sfasietoare, pentru tristete nu exista medicamente, singurul remediu, care de altfel le vindeca pe toate, este timpul. Insa tristetea, desi aparent vindecata, nu dispare in totalitate, fericirea apusa lasa pentru totdeauna o umbra de nesters pe taramul inimii, sufoca pentru totdeauna una din razele stralucitoare care inseamna sansa de a fi fericit. Tristetea este golul lasat de lumina care, asemenea unui astru, a stralucit de mii de ori mai puternic inainte de a se epuiza complet.
A fi trist este un drept fundamental cu care omul se naste. Tristetea este cea care in cele din urma ne ajuta sa mergem inainte, sa ne continuam drumul spre fericirile si tristetile viitoare, al caror numar il hotaraste fiecare. Tristetea la finalul careia se intrezareste speranta,speranta care in valtoarea suferintei parea definitiv infranta, deschide calea spre noi fericiri si dezamagiri. In schimb tristetea care se incheie cu dejnadejde este in fapt o tristete care nu se incheie, este o tristete fara sfarsit, este un vartej in care nuantele de negru se intensifica ingrijorator. Insa ne intrebam, cu adevarat pentru tristul etern, pentru resemnatul sinucigas, nu exista salvare? Oare una din razele inimii nu va fi aprinsa surprinzator de una din intamplarile vietii? Exista un cuantum de tristete care ne spune ca nu mai avem dreptul la fericire? Inima noastra are un numar finit de puncte luminoase sau exista o infinitate de raze latente?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu