Like me? Like YOU! Get FREE Facebook Likes, Fans, Followers, Tweets

luni, 28 mai 2012

Ce vor bărbații ???

Ce vor bărbaţii de la o relaţie? Cum abordăm subiectele sensibile? Cum ştim dacă sunt sinceri? La toate aceste întrebări şi la multe altele răspunde psihoteraput dr. Petruţa Coman.


1. Cum ne putem da seama când un barbat ne place?

Acest lucru ţine cu siguranţă de nivelul de încredere pe care fiecare femeie îl are în ea însăşi la momentul la care trăieşte o asemenea experienţă. Cu cât o femeie este mai stăpână pe gândurile, emoţiile şi acţiunile ei, cu atât ea este mai ancorată în realitate. Aceasta ne permite tuturor să observăm lucrurile din jurul nostru, să vedem şi să simţim că totul se întâmplă cu adevărat. Când o femeie este ancorată în prezent, în ceea ce trăieşte imediat, ea vede foarte clar cum este privită, simte sau nu simte fiori dacă privirea ei întâlneşte privirea celuilalt şi, mai mult, percepe privirea celuilalt încărcată de energie psihică pozitivă sau negativă. Încrederea în propria persoană se învaţă. Pur şi simplu este o abilitate care se poate dobândi prin exerciţii psihologice fundamentate pe descoperire, autocunoaştere şi creştere personală. 

2. Cum putem aborda subiecte sensibile, gen "relație serioasă" și când este momentul?

Subiectul „relaţie serioasă” este înţeles diferit de către bărbaţi şi femei, pentru că femeile sunt diferite de bărbaţi şi bărbaţii sunt diferiţi de femei. Înţelegerea acestei diferenţe este secretul unei relaţii amoroase constructive. Aşadar, după modul în care suntem făcuţi, structuraţi din punct de vedere psihologic, femeile au mai multă nevoie decât bărbaţii a fi protejate, de aceea există o mai mare nerăbdare din partea acestora de a aborda subiecte sensibile de genul „relaţie serioasă”.
Dar ce înseamnă o relaţie serioasă?.... O relaţie serioasă este apanajul persoanelor serioase, adică a persoanelor care îşi doresc să se ţină cont de existenţa lor într-o relaţie, să se ţină cont de nevoile lor, de dorinţele lor exprimate. Cred că este important ca femeia să-şi cunoască propriile sentimente, nevoi, dorinţe cu privirea la „întâlnirea cu celălalt”, cu alte cuvinte, să se cunoască pe ea suficient de mult aşa încât să se iubească sănătos. O femeie care ştie, care a învăţat să se iubească pe ea însăşi sănătos, se deschide în relaţia cu celălalt şi oferă posibilitatea bărbatului de lângă ea să înveţe despre ea. La rândul său, un bărbat are nevoie să „înveţe” despre măsura „seriozităţii” relaţiei cu o femeie, despre cum anume să se comporte cu ea, despre cum să o iubească etc. Eu cred că momentul abordării acestui subiect sensibil într-o relaţie coincide cu momentul în care femeia a dobândit abilitatea de a se iubi pe ea însăşi.

3. Cât de mult contează la începutul relației timpul de așteptare pînă la primul contact sexual?

La fel ca și în cazul relațiilor serioase, înţelegerea sexualităţii este diferită la femei faţă de bărbaţi. Pentru bărbaţi sexualitatea reprezintă măsura puterii lor asupra lumii. Cu cât „cuceresc” mai multe femei, cu atât ei se simt mai puternici, mai dominatori. Acesta este un dat natural, face parte din natura fiinţei lor. De cealaltă parte, femeile asociază sexualitatea cu maternitatea şi o înţeleg ca atare: au nevoie de dorinţă, de tandreţe, de blândeţe, de afectivitate în acţiunile lor către intimitate. Dacă se ţine cont de aceste caracteristici importante ale fiinţei noastre de femeie şi bărbat, cred că „drumul” până la primul contact sexual coincide cu starea de a fi îndrăgostit de celălalt.

4. Contează pentru un barbat dacă a fost primul sau dacă au existat mai mulți parteneri înaintea lui?

În mod firesc, educaţia cu privire la egalitatea dintre sexe promovată de către toate societăţile contemporane ar trebui să constituie un argument important în favoarea emancipării femeii. Câţi parteneri de relaţie a avut o femeie sau câte partenere de relaţie au existat în viaţa bărbatului până la momentul întâlnirii celor doi, constituie viaţa privată a fiecăruia dintre ei, şi în general, intimitatea oricărei persoane. Intimitatea persoanei constituie interiorul său, experienţele personale care formează şi conturează partea cea mai profundă a fiinţei umane. Este foarte important să existe un nivel ridicat de înţelegere a intimităţii fiinţei umane ca să conteze mai puţin deciziile pe care le-a luat în anumite momente ale istoriei personale, acestea sunt decizii personale. Este la fel de important să conteze mai mult existenţa persoanei ca fiinţă. Însă acest lucru se realizează prin educaţie, aderarea la un sistem de valori, un sistem de credinţe. O persoană poate să trăiască virginitatea şi psihologic.
Persoanele care trăiesc asemenea experienţe provin din familii cu educaţie rigidă, sau nu au beneficiat de educaţie despre propria sexualitate. Câţi dintre noi vorbesc fără reţineri despre sexualitate, nu mai întreb câţi dintre noi ştiu, cunosc şi verbalizează despre propria sexualitate? Bărbaţii care trăiesc tensiuni legate de virginitatea partenerei nu sunt pregătiţi pentru a accepta femeia în plinătatea ei, cu partea ei cea mai profundă, cu intimitatea ei, cu lumea sa interioară. Aceştia nu au suficientă maturitate interioară să devină capabili de a accepta să iubească fără condiţii.

5. Cum ne putem da seama când un bărbat are nevoie de atentie și când de libertate?

O femeie care nu acordă atenţie unui bărbat, nu este prezentă în relaţie cu el, nu poate  să se bucure împreună cu el de momentul întâlnirii. Există o pierdere în treaba asta, şi anume o pierdere de natură afectivă. Rolul femeii într-o relaţie amoroasă este acela de a oferi suport afectiv, aşa după cum rolul bărbatului este acela de a oferi siguranţă, protecţie. Dacă ea dezvoltă încredere în propria persoană, adică are încredere în sine, atenţia acordată partenerului este satisfăcătoare şi rolul de a oferi suport afectiv este îndeplinit.
Ea poate să îl aprecieze necondiţionat, natural, pentru că există în viaţa ei, pentru că petrec timp împreună, pentru fiecare gest către ea pe care acesta îl manifestă în relaţia amoroasă etc. Un bărbat are nevoie de atenţie şi de libertate în acelaşi timp, pe toată durata relaţiei. Măsura atenţiei şi libertăţii acordate partenerului de relaţie depinde de nivelul încrederii în propria persoană. Cu cât încrederea în propria persoană este mai mare, cu atât creşte încrederea în celălalt şi partenerul se simte mai liber. Aceasta este definiţia iubirii autentice, necondiţionate.

6. Cum putem știi când "te iubesc" nu este folosită doar ca monedă de schimb pentru a obține altceva?

Există două situaţii cu care trăim în fiecare moment, situaţii pe care noi, ca fiinţe relaţionale, suntem puse să le gestionăm: controlul asupra realităţii şi controlul asupra propriei persoane. Acestea sunt cele două relaţii importante din viaţa noastră care spun întotdeauna ceva despre noi, care spun cât de puternici suntem sau cum am devenit… Ele reprezintă, dacă vreţi, două instrumente cu care putem să aflăm dacă partenerul se bucură sau nu de momentul întâlnirii.
Cu alte cuvinte, o persoană care are un nivel bun de autocontrol şi se află într-o coerenţă cu propria persoană, are o stimă de sine ridicată şi simte pozitiv în relaţia el şi cu celălalt. Asta înseamnă că primeşte în conformitate cu ceea ce simte şi este o persoană matură emoţional, autonomă, independentă, pregătită să ofere, puternică. De cealaltă parte, o persoană spune altceva decât simte atunci când are o stimă de sine scăzută, când nu are încredere în sine, când are tendinţa de a-i controla pe ceilalţi.

Sursa: www.unica.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu