Banii… Cine nu-i vrea?

După embed-ul melodiei din postul anterior am click-uit ‘Ka-Ching!’, o altă piesă de-a Shaniei Twain, care a iscat multe controverse şi care îmi place foarte mult. E o critică aspră la adresa sistemului bancar-financar american. Şi cum România se tot americanizează, ‘Ka-Ching!’ rămâne actuală.

Sunetul casei de marcat, clinchetul monezilor dintr-un aparat de cazino, asta înseamnă ‘Ka-Ching!’.

Şi e adevărat… Trăim într-o lume mică şi lacomă, în care contul din bancă şi lichidităţile imediate te fac slab sau puternic, stăpân sau sclav, liber sau prizonier. Dar frate, să-ţi scoţi ipotecă pe casă, ca să-ţi iei Porsche?! Cât de departe se poate ajunge cu snobismul ăsta imbecil? În ce măsură e influenţa socială şi-n ce măsură propria prostie? Sau se reduce la ‘Spune-mi cu cine umbli, ca să-ţi spun cine eşti!?

Deja se practică şi la noi chestia cu limita cardului. Până unde poţi merge pe minus? Se poate până la a da un inel cu diamant pe un colţ de pâine.

Banii… Cine nu-i vrea?

Banii au o minte a lor, sunt şireţi, dar dacă ştii cum să te porţi cu ei, sunt şi fideli. Nu sunt făcuţi pentru a fi risipiţi fără discernământ.

Suntem învăţaţi, că trebuie să facem bani, ca să avem, să ne fie bine. Şi odată făcuţi, cheltuiţi într-un mod cât mai ostentativ cu putinţă, fără a gândi. Să se vadă dom’le! Societatea tip credit nu gândeşte în perspectivă, se lasă înşelată de sistemul bancar şi cât ai clipi devine sclavă. Că băncile acordă sau nu mai acordă credite, rezultatul în masă este acelaşi: Populaţia este subjugată!

Acum asta ar fi fost partea urâtă, ca să-i zic aşa.

Mie-mi plac banii. Chiar foarte mult. Îmi conferă un sentiment de libertate unic. Importanţa şi puterea lor constau în faptul că, treptat ei elibereză de frustrări şi de multe alte mici sau mari neajunsuri. Astfel pot fi mai atent la lumea din jurul meu, pot să fac mai mult bine. Ideea e că banii şi valorile umane nu trebuie să se excludă.

Tu cum te raportezi la bani?