Nu e nimic nou sub soare faptul că în comunitatea LGBT din România (şi nu numai), gay-îi care n-au ce face bârfesc până le iese pe ochi. Că X şi-a tras-o cu Y, că Popescu l-a înşelat pe Georgescu, mai ceva ca radioşanţu` de duminică de la prânz, când se strâng babele la biserică să-şi mai spele păcatele. Şi, urechile, aparent, cu câte o bârfă nevinovată. Ei, chestia cu bârfele e că dacă nu ar afecta pe nimeni, n-ar mai interesa nici pe dracu`. Dar, evident că prostimea care scormoneşte după subiecte prin anumite materii moi şi urât mirositoare mai şi loveşte în punctele sensibile ale unuia şi ale altuia.
Problema cu ţaţele CURcubeice e că şi la ei se aplică zicala cu “Baba n-aude, dar le potriveşte!”, şi fie înţeleg totul pe dos şi iese o babilonie, fie atunci când rămân fără subiecte de bârfă le rămâne doar să inventeze altele ca să nu-şi iasă din mână. Ar fi păcat să-şi piardă talentele native, nu? E un lucru atât de penibil să bârfeşti persoanele pe care le ştii (dar nu le cunoşti, să se înţeleagă), că probabil nici nu realizează că se fac de râsu` lumii.
Văzusem un exemplu clar de situaţie penibilă la concursul cu Mr.Gay România. Chiar nu vreau să redeschid subiectul, dar unele lucruri de la concursul respectiv sunt exemplare perfecte de referinţă pentru articolul ăsta. Când toate erau bune şi frumoase înaintea concursului, nimeni nu spunea absolut nimic decât urări de bine şi încurajări. După concurs, au început şi denigrările: X e prietenul lui Y din juriu, e şi normal că a câştigat! W e protejatul Xuleascai, ce va mai miră? Ceea ce mulţi nu au reuşit să înţeleagă e că ăsta NU e un concurs de proporţii în care te baţi pentru faimă mondială, e ceva micuţ în care dacă e să câştigi primeşti titlul de spuma societăţii româneşti cu termen de valabilitate de un an, după care “revii printre muritori”. Mon cher…!
Pe lângă bârfele care au ajuns să însoţească ţigara şi cafeluţa de dimineaţă, mai sunt şi alte chestii absolut delicioase când vine vorba de comunitatea LGBT din România. Cum ar fi faptul că am asistat la un moment absolut penibil în care nişte travestite (ştiu că e incorect spus, dar cum să le zic din moment ce nu fac artă temporar, ci se manifestă aşa 24/7?) s-au luat la harţă, şi-au umplut reciproc frigiderele de carne şi şi-au urat de bine iar în secunda următoare vedeai numa` puf, paiete şi floci din perucile lor plutind armonios prin aer (din când în când mai zbiera una “ho proasto că eu nu ţi-am rupt unghiile, da?!”). Ce poate fi mai plăcut decât un cat fight românesc?
Episoadele de genul bârfelor spontane sau ale cat fight-urilor menţionate mai sus sunt cele care fac deliciul multora dintre noi, inclusiv al heterosexualilor care râd de se pişă pe ei. Şi uite aşa, după ce dăm din penibil în şi mai penibil, avem tupeul să ieşim la TV şi să ne punem poalele-n cap urlând că vrem egalitate. Da` EGALITATE, domne, nu făcătură! Ba mai mult, vrem să adoptăm şi copii pe care să-i învăţăm de mici arta barfei profesioniste şi ale păruitului ca la carte!
P.S.: Ai laic motocicli [...] tu dă bi dă best. Am încheiat pledoaria!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu