E destul de mediatizată problema asta, şi majoritatea sunt de acord că nu e cazul să atentezi cu smârdanul la clocitoare până în momentul în care eşti complet dezvoltat, atât cognitiv cât şi fizic. Şi cu toate astea, media de vârstă la care adolescenţii din ziua de azi îşi sparg cireaşa e undeva pe la 12 sau 13 … . Apropos, ar trebui să mă simt … un pic înceată, când vine vorba de asta ?!
Întreţinerea de raporturi sexuale cu un minor ce NU a împlinit 15 ani, indiferent dacă a fost consimţit sau nu, se pedepseşte conform legislaţiei în vigoare cu 3 până la 10 ani de stat la răcoare şi supt pulă de puşcăriaş. În cazul în care are 15 ani sau mai mult şi a simţit nevoia să dezmorţească meduza, e altceva. Dacă belim un pic ochişorii la TV, cel puţin la arhicunoscutele ştiri de la ora 5, vedem cel puţin o dată pe săptămână ştiri cu bătrânei perverşi, cu pula ofilită dar cu multă poftă, care ademenesc twinks cu “ciocolăţele” cu inscripţia “One hundred dollars”, doar-doar şi-or aminti de tinereţile apuse.
Avai, dar să nu uităm! Pedofilii nu sunt doar din categoria batraneilor pofticioşi, avem şi MILF-e dornice! Doar că sunt mai puţine la număr, o fi oare din cauza faptului că un bărbat se gândeşte la sex o dată la 8 secunde, iar o femeie o dată la 13 secunde? ( sau ceva de genu`, nu mai ţin minte inceputu` de la Queer as Folk … ). Cert e că am evoluat, de la principiile tradiţionaliste care existau acum 80 de ani ( când cel mai probabil se ofereau mere şi cireşe pentru o partidă de dat la creţe, bwhahaha ), la ceea ce ne este dat să vedem astăzi : tătici incestuoşi şi coruperi de minori.
Acum luând un ton un pic mai grav şi lăsând gluma pe tuşă, e de-a dreptul injust să distrugi viaţa unui copil care probabil nici nu a atins vârsta pubertăţii, doar pentru a-ţi satisface instinctele primare. La o adică, asta ar trebui să ne diferenţieze de animale, faptul că suntem capabili de a ne înfrâna instinctele. Sau nu ?
La sate, chiar se practică incestul, nu se ţine cont că sunt fraţi sau veri primari, ca să nu mai vorbim de octogenarii care râvnesc la minore. De vină o fi şi mentalitatea unora, cel puţin în România modul nostru de gândire este cu aproximativ 150 de ani în urma celorlalte mentalităţi occidentale. Să nu mă înţelegeţi greşit, geme românia de pedofili, incestuoşi şi bulangii ce nu ţin cont de vârstă atunci când obligă/acceptă un minor să îi pună guriţa sub centură, dar nici cu străinii nu mi-e ruşine. Probabil o fac pentru că în primă instanţă nu se gândesc că asta ar putea avea repercursiuni destul de grave în cazul în care abuzatului i se şcoală să depună plângere, şi mai are şi atuuri deştepte. Aici ne referim, evident, la cei cu deprinderi din familie abuzatii inteligenţi .
În ţara noastră ar fi incomparabil mai greu să schimbi chestia asta, să le explici acestor futuţi în bilă că ar fi cazu` să lase beutura şi să se gândească la faptul că atunci când se deschid la şliţ, e foarte probabil să-l fută pe cel din faţa lor nu doar la propriu, ci şi la figurat, când vine vorba de viitorul/sexualitatea/comportamentul/sănătatea psihică a individului/ei în cauză. Aşa se nasc viitori monştri, e ca un fel de cerc vicios în care majoritatea au fost atraşi fără voia lor, pentru ca mai apoi să aruncăm cu pietre în ei … .
Poate că am exagerat un pic, şi nu am fost foarte obiectivă, axându-mă prea mult pe situaţiile în care majorii sunt the bad guys, iar minorii – căţeluşii nevinovaţi pe cale să fie codoşiţi. Evident că “orice acţiune e urmată de o reacţiune”, în cazul nostru, minorii ar fi dornici, iar dacă aşa cum am spus mai sus, ai ghinionul de neşansă să dai peste unul care să-ţi facă felul, cred că ai belit-o la rece .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu