Este o stare aparte, o stare de bine, de preocupare. Exista dincolo de ceea ce este manifest si totusi este in fiecare din noi. Multe teme, fiecare din ele sunt preocupari date. Exista persoane interesante si in afara familiei si in afara preocuparilor banale de zi cu zi. Exista multe lucruri interesante si multe persoane care pot sa prezinte interes, ce facem cu ele? Ne facem ca nu exista?
Este o poveste care incepe cam asa: simt ca lucrurile nu mai merg in cuplul meu. Simt ca nu-l mai iubesc sau poate il iubesc.
Despre iubire putem avea mai multe pareri:
- a iubi pe cineva presupune sa te sacrifici pentru celalalt;
a iubi inseamna a-l poseda pe deplin pe celalalt;
a iubi inseamna a-i demonstra in permanenta prin fapte, cadouri, alte acte ca este iubire;
a iubi inseamna a percepe magia iubirii;
a iubi inseamna a nu insela;
a iubi echivaleaza cu a te refugia intr-o lume rupta de restul;
a iubi inseamna a simti intens pentru o persoana pe care o vei pierde candva;
a iubi inseamna a te simti mereu vesel;
a iubi inseamna a te preocupa permanent de celalalt;
a iubi inseamna speranta;
a iubi inseamna suferinta.
A iubi inseamna sa te iubesti pe tine in primul rand. Iubesti ceea ce esti tu in celalalt.
Aceste propozitii sunt concluzii gandite, teorii construite mental. Ele sunt consecinta unor abordari si raspund partial unor preocupari ale persoanelor respective. In fiecare dintre ele regasim un aspect important in sine: exagerarea sau hiperbolizarea unei anumite trasaturi, a unei anumite trairi, simtiri sau actiuni. Aceasta preocupare este insa necesara si marcheaza o cautare a unei trairi in sine. Evident fiecare dintre aceste propozitii este putin ciudata si rupta de o realitate in sine. Poate ca exista pe undeva un dictionar al "iubirii" dar nu cred ca exista ceva care sa difere substantial de ceea ce am selectat.
Iubirea pare foarte individualizata si foarte diferita in aspectele sale de manifestare. Si totusi toata lumea pare a spune ca simte ca iubeste pe cineva.
Mai exista si o perspectiva asa-zis stiintifica in care unele teorii incearca sa identifice iubirea ca manifestare cauzala a unui fenomen anterior. Voi selecta dor doua care sunt extreme:
- una chimica: a iubi nu este decat o stare in care o substanta inunda o parte din creier;
- una stiintifico - psihologista: a iubi inseamna a retrai relatia cu parintele de sex opus.
Nu am pretentia de a spune un adevar despre iubire si cred ca nici tu nu o ai. Dar daca incercam impreuna sa descoperim ceea ce inseamna aceasta stare a iubirii?
Uneori aceste propozitii mentionate devin elemente directoare care sunt aplicate si care se constituie in temeiuri ale fiintei. Ele devin cu adevarat vizibile in momentele de criza pentru ca atunci apare evident in ce masura sunt simtite ca autentice. Functionand ca si temeiuri inconstiente, va exista o anumita pozitie pe care o persoana o ia fata de ele. Adica in momentul in care se intampla ceva care te arunca spre interior, spre a deveni preocupat de ceea ce se petrece, aceste temeiuri iti provoaca o reactie, un sentiment, un confort sau un disconfort.
Temeiul iubirii nu este unul bun sau rau, el exista. Decisive in analiza si trairea concreta ramane pozitia pe care o are o persoana pentru fiecare din temeiul ei. Adica daca tu functionezi dupa temeiul ca a iubi inseamna "a iesi in fiecare seara si a urla la luna" (fapt absurd si imposibil) atata timp cat starea respectiva este traita ca atare nu este ceva bun sau rau ci un fapt. Fata de nevoia resimtita interior, persoana respectiva se raporteaza cumva ii place si simte multa satisfactie cand iese seara si urla ori dimpotriva, se simte vinovat pentru regulile societatii pe care le incalca sau are sentimentul deranjant ca luna este nemultumita de calitatea urletului sau. Ori poate simte ca nu ii place si ar vrea sa nu mai faca asta.
Pe de alta parte, exista un celalalt societatea se protejeaza de persoanele care, printr-un anumit comportament al lor incearca sa faca rau altora si ca urmare atata timp cat acest temei, indiferent de trairea respectiva este adecvat, atunci cauta sa izoleze aceste temeiuri periculoase. Si ca urmare daca temeiul este resimtit ca violent la adresa socialului cat timp functioneaza ca temei interior fara osibilitatea de act, atunci nimic rau nu este posibil sa se intample. Daca un temei cu aspect periculos capata contur si se manifesta sub forma unui act, atunci vom astepta o reactie din partea societatii.
Exista insa o conditie pusa de societate sa existe un act real si un pericol real. Adica, daca pentru a iubi este necesara rapirea unei persoane, atunci acest act este condamnat de societate.
Totusi, de multe ori, societatea reactioneaza si in fata unor pericole imaginare, cum ar fi actul sexual inainte de casatorie. Aici exista un pericol imaginar (sexualitatea si manifestarea sexualitatii este de multe ori pericolul care este resimtit) si ca urmare exista o reactie a societatii dar care nu este nici pedepsit de societate ca atare si nici nu are urmari. Cu toate acestea pericolul imaginar functioneaza iar temeiul persoanei nu pare sa fie incurajat de persoana respective. Daca depasim cadrul individualului pare ca ne aflam intr-un segment suficient de clar dar in care regulile sunt atat de simple.
Reactia societatii este un alt act care prezinta interes si care se adauga. Este ca si cum fata de un temei existent, oricare persoana are o anumita reactie.
Aceasta este propozitia permite existenta multor forumuri. Cineva, un necunoscut vine si afiseaza un temei, un temei propriu sau care l-a intalnit si cunoscut la un moment dat iar de aici se porneste o intalnire a diferitelor pozitii date de temeiurile proprii care sunt receptate cumva in functie de simtirea respectiva.
Specificul psihologiei este ca orice temei este egal cu altul intrucat cei mai multi oameni afirma ca exista temeiuri superioare altora. Dar simpla afirmare a acestei propozitii nu inseamna nimic deoarece prin caracterul lor inconstient se produce o reactie care intra in contact cu temeiul mentionat de altcineva. Aceasta intalnire a temeiurilor despre ceva este posibila doar in anumite contexte in care persoanele care se intalnesc sunt suficiente de reale, unitare, dispuse sa se intlaneasca la nivel autentic cu altele.
Nu voi detalia foarte mult specificul acestei relatii aparte cu un psiholog ci voi incerca sa subliniez urmatorul lucru: tu ai in ceea ce priveste iubirea, cel putin un temei prin care iti gestionezi relatia, prin care te intalnesti cu persoanele semnificative ca parteneri sau potentiali parteneri. Daca simti ca acest temei este in posesia ta, atunci te invit sa-l asezi pe blog la comentari.
