Like me? Like YOU! Get FREE Facebook Likes, Fans, Followers, Tweets

marți, 29 martie 2011

Relatiile pe termen lung ingrasa?

“M-am cam ingrasat.”, am recunoscut de indata ce am iesit din cabina de proba. “Sa stii ca relatiile de lunga durata nu iti ofera doar confortul unui trai in doi, dar atrage dupa sine si kilograme in plus.”, am simtit nevoia sa adaug intalnind privirile dezaprobatoare ale prietenei mele. “S-a facut chiar si un studiu in urma caruia a rezultat ca relatiile pe termen lung predispun la obezitate. Asadar, ma numar printre norocoase avand in vedere ca m-am ales doar cu cinci kilograme”, am turuit fara intrerupere in timp ce ea si-a continuat cu ochi severi inspectia. “Ti-ai gasit jumatatea, sunteti impreuna, iar acum bineinteles te neglijezi. Nu este o noutate.”, am ghicit ceea ce ii trecea prin cap dupa expresia fetei.
“De-a lungul vietii, nicio femeie nu reuseste sa isi mentina greutatea constant. Nu intra in panica”, m-a incurajat nutritionistul meu. Atunci cand suntem singure sau nu suntem implicate intr-o relatie serioasa si apare un pretendent pe gustul nostru, ne straduim sa aratam cat mai bine. Vrand sa il cucerim, suntem motivate sa scapam de kilogramele in plus. Odata ce am gasit barbatul potrivit si il simtim al nostru, nu mai suntem la fel de obsedate de cantar. Stabilirea datei cand va avea loc nunta ne trezeste la realitate si suntem din nou dispuse sa facem orice pentru a ne recapata silueta. Apoi, ne casatorim si preocuparea pentru aspectul fizic se diminueaza, vazand cu ochii. Mai tarziu, dupa ce am nascut, dorim cu ardoare sa slabim. Unele dintr noi reusesc, altele nu.
Si nu putem pune faptul ca nu mai incapem in haine doar pe seama neglijentei. Locuind cu partenerul, multe dintre noi vrem sa il impresionam cu preparate culinare delicioase si in semn de iubire, gatim mai mult. Mancam si cand nu ne este foame, doar nu o sa refuzam invitatia iubitului la masa. Cui ii place sa manance singur? Iesim mai rar din casa, sarcinile casnice parca nu se mai termina, iar in weekend preferam sa lenevim la televizor. Din lipsa de timp, uitam sa facem miscare, sarim peste mesele principale, nu apucam sa luam pe micul dejun. Ne indopam cu fastfood in loc sa consumam fructe si legume. Obiceiuri nesanatoase care ne indeparteaza in fiecare zi tot mai mult de un trup perfect.
Sta totusi in puterea noastra sa luam masuri. Odata ce descoperi ca nu iti mai place cum arati, nu mai amana sa incepi un regim de viata sanatos. Nu te mai plange. Si nici nu mai da vina pe cel de langa tine. Pur si simplu, relaxeaza-te si incepe chiar de azi sa faci ceva in privinta kilogramelor in plus. Nu de maine!
Daca te simti neajutorata si mult prea grasa ca sa mai speri ca intr-o zi vei incapea in jeansii pe care ii purtai acum cativa ani, nu te da batuta.  Gandeste-te ca au mai fost si alte femei in aceeasi situatie si totusi, au reusit sa ajunga la greutatea dorita. Si tu poti! Trebuie doar sa vrei cu adevarat!

vineri, 18 martie 2011

Cum sa inlaturi plictisul din relatia ta de iubire?


Ce-mi pasa mie ca iubirea e bolnava daca in lipsa acestui tremur interior nimic nu ma stimuleaza s-o iau de la capat cu el a doua zi? De ce sa las sa se asterne linistea, maturitatea si stabilitatea intre noi? Cand ma gandesc cat timp petrec cu gandurile mele,  cat de mult sunt prinsa in acest dialogul interior, efectiv nu stiu unde sa-l mai introduc si pe el. Relatia mea cu mine imi ocupa tot timpul. Tu cum te descurci si cu el?
Ma trezesc cu mine si gandurile mele, imi beau cafeaua cu dorintele si obiectivele mele si  imi incep munca cu tine si nevoile tale. Parca totul conspira impotriva noastra. Simt ca n-am timp mai mult de investit intr-o relatie de iubire. Si urmatorul gand ce-mi vine este cum poate creste o planta fara apa, lumina si iubire? Daca o las iarasi sa-mi scape? Idee nefericita, lasa-ma in pace! Iubire reala, iubire ideala? Spre ce alergam? Eu sigur nu caut siguranta in iubire, asta ma omoara. Si la fel de repede imi dau seama ca-n cateva luni de trait impreuna, n-aveam cum sa fac un tur complet al barbatului. Cata naivitate sa credem ca-l cunoastem deja pe cel de langa noi, cand fiinta umana e o enigma care cu greu se poate descifra. Numai generozitatea timpului ne poate dezvalui pe cine am bagat in pat.
Daca plec, ma mai intalnesc cu iubirea la urmatoarea statie? Kierkegaard zicea ca norocul nu ne rasfata atat de des si daca vine e cazul sa profitam, nu sa fugim dupa urmatorul tren. Tu cum iti dai seama ca ai ales bine? Cand stii ca el e omul care te poate invata lectia iubirii?
Sovai..iarta-ma ca te dezamagesc. Gandesc in loc sa iubesc. Asta imi spune ca-n mine traieste mai putina iubire decat imi place mie sa cred. Sper ca-n tine e mai multa. As vrea sa te vad daruindu-te in bratele iubirii fara pretentii, fara cereri, fara asteptari. Fara abandon nu cred ca vorbim de iubire, cel mult de placerea de a impartio cina si un pat.
Cineva mai zicea ca, “dragostea adevarata sfideaza cuvintele. E inefabila. Cand ea exista vorbele nu-si mai au rostul.” Si cred. Asa-i si-n pat. Se poarta dialogul erotic in zilele noastre, “spune-mi cum sa te ating ca sa-ti ofer un orgasm”. Pai daca si aici trebuie sa-ti fac o schema de stimulare si penetrare, tie ce-ti mai ramane sa faci?
In sec XII-lea s-a nascut amour, iubirea curteneasca sau pasionala, pe atunci a inceput sa nu mai fie considerata un pacat, ci ca ceva ce se naste din suflet. Ce frumoase sunt cuvintele, de ce nu sunt la fel si iubirile? De ce suferim? De ce ne paraseste iubirea peste-un timp? De ce ne plictisim? De ce vrem altceva? De ce nu murim unul in bratele celuilalt?
Cum sa te invat sa iubesti iubirea, cand tu iti acoperi inima? Este cineva pe aici care stie unde-i iubirea? Cine umbla pe strada cu inima dezgolita in secolul vitezei si al performantei? Librariile sunt pline de carti care-ti spun cum sa-l ingenunchezi si cum sa te reinventezi in fiecare zi. Si cum se face ca-n mailbox-ul meu ajung doar mesaje de disperare?
Iti las aici un mesaj de iubire:
“Suntem cam de jumate de an impreuna si tot era frumos de la inceput dar totul deja devine PREA monoton si plictisitor….dar as vrea sa imi salvez relatia ca sa fie iarasi focul arzator de pasiune care era la inceput ce sa fac te roooooog exemple sfaturi concrete…ca sunt disperata deja!”
Asa arata iubirea in zilele noastre, proza, nicidecum poezie. Iubirea e mai mult conditionata de ranile trecutului nostru. Nu reusim sa dam la o parte amintirile dureroase. Roaga pe cineva sa-ti vorbeasca despre iubire, te rog, fa acest exercitiu si-o sa descoperi ca vorbesc despre suferinta, pierdere, abandon, nicidecum despre iubire si sanctitate.
Femei cu inima zdrobita imi scriu si eu ma opresc din iubit ca sa inspectez cum sunt iubita, la fel, altfel? Cat o sa ma mai laud cu iubirea mea frumoasa? Mi-e si jena sa mai vorbesc despre ce simt, mi-e teama sa n-ajungi sa ma dispretuiesti ca indrasnesc sa cred in iubire.
A intervenit monotonia in viata ta amoroasa?

Cred cu putere ca, oamenii care se plictisesc in relatie, se plictisesc si cu ei insisi. Corect?
Cei care spun ca nu stiu ce vrajitorii sa faca ca sa intoarca pasiunea si nebunia in pat, imi par suflete dependente de maimutareala celorlalti. Daca el e la fel in fiecare zi, tu o iei razna, nu-i asa? Te iubeste la fel? Se trezeste la aceeasi ora, mananca aceleasi cereale la micul dejun? Totul e vechi..Nimic nu te ai impresioneaza. Dar tu cum esti? Faci lucruri noi in fiecare zi? Cu ce vii tu in relatie? In afara de vaicareli..:-) Cu ce-l surprinzi pe iubitul tau?
Vrei sa traiesti intens in fiecare zi? Cauti cu disperare strategii de resuscitare a relatiei? Ce spoiala iti mai poti pune pe fata? De unde sa cumperi niste mister? Sau un kilogram de feminitate?
Inseamna ca si tu esti ca mine, cauti mai mult decat traiesti in arta, poezie, misticism, sporturi extreme, romanele de dragoste, legaturile amoroase interzise.
Cate condimente…permise si interzise avem pe piata. Tu ce alegi ca sa traiesti o iubire nebuna?
“Iubitul meu, te iubesc cum n-am iubit niciodata pana acum!”
Il iubesti la fel de pasional dupa trei luni de facut dragoste cu misterul? La inceputurile iubirii, ii pronunti numele cu drag, iti place tot la el, dar timpul asta pervers te pune prea curand la masa cu plictisul. Si-acum ce faci? Deschizi manualul iubirii perfecte? Daca il gasesti sa mi-l trimiti si mie pentru mai tarziu..
Bucura-te de inceput, noteaza in memoria trupului tau aceste versuri, savureaza poezia, mai tarziu o sa ai nevoie de ele, ca sa trezesti pasiunea in tine. Nu-ti bate joc de perioada de indragostire, ea te mentine langa el. Daca de la inceput o iei pe calea ratiunii, iti scad sansele sa traiesti o iubire ca-n filme si romane. Uita-te la mama si tatal tau si-o sa vezi ce iubire adevarata traiesti. Daca crezi ca nu traiesti iubirea adevarata, uita-te mai jos:
“M-a parasit, s-a mutat cu amanta, m-a lasat cu doi copii si nu am niciun sprijin, depind de el financiar. Il vreau inapoi, sunt in stare sa-i accept si amanta. Sunt disperata!”
Crezi ca aceasta femeie poate iubi neconditionat?
Intelegi de ce ai nevoie de o viata a ta? De o sursa financiara independenta de el?
In cazul de fata, te iubesc-ul ei inseamna n-am ce le da de mancare copiilor, normal c-o sa te iubesc si cu amanta!
Ca sa n-ajungi aici, pretuieste ce ai si stii sa faci, frumoasa mea. Cat de mult iubesti?
Au fost perioade in viata mea cand am iubit la fel. Cum sa iubesti un barbat de care esti dependenta? A iubi ca n-ai unde locui si ce manca nu cred ca-i iubire. Nu-l poti purta pe bratele iubirii, poti doar sa-l urasti pe cel care nu-ti permite sa te exprime liber si independent.
Nu exista iubire in obligatie, oricat de bine ar arata acest barbat. Daca tu vrei sa calatoresti cu prietenele tale intr-un week-end trebuie sa fie si el de acord cu aceasta decizie. Este barbatul tau de acord cu ceea ce faci si-ti doresti? Iti permiti sa te misti fara aprobarea sa?
Eu nu detin adevaruri absolute, retete garantate, tehnici de seductie, santaj si manipulari din pat pana la altar. Dar stiu ca la sfarsitul acestui material si a urmatoarelor vei fi o femeie libera, independenta, sigura pe ea si inconjurata de propuneri decente si indecente.:-)
Curand o sa pierzi contactul cu teama, dependenta, ura, gelozia, depresia.
Cioran zicea ca, tragedia omului e cunoasterea. Eu zic ca, ignoranta e tragedia omului.
Libertatea naste teama – zice tatal meu, Osho. Si tu stai pe scaunul caldut, care te-ndeamna sa cauti in carti raspunsuri perfecte pentru un sot perfect. Teama iti conduce viata si tu nu traiesti.
Paraseste tarmul sigurantei si aventureaza-te in necunoscut. Chiar acum, renunta la handicapul invocat si da-ti licenta aici in viata fara siguranta. Nu-ti plac sporturile extreme? Inseamna ca nu-ti place viata. Nimic ce-i cunoscut nu e viu, e plat, e mort. Cauti lumina, stabilitatea, siguranta de azi si fugi de tot ce-i nou? Ti-e frica si de ziua de maine? Oare ce aduce? Liniste, rutina, monotonie?
Cea mai buna strategie de inlaturare a rutinei este sa ai o viata bogata, o gradina privata cum zicea psihoseologul Gerard Leleu. Apropo, ai citit Cartea Dorintelor, semnata de el?
Cum arata gradina mea privata si cum ma ingrijesc de ea?

Asa cum ziceam mai sus, mi-e mai greu sa aloc iubirii din timpul meu decat gradinii mele personale. Imi place viata mea fiindca eu mi-o pictez in culorile si nuantele preferate. Ascult sunetul vocii mele interioare de dimineata pana seara. Ma trezesc cu pofta de natura? Imi ascult simturile, marturisindu-i si lui nevoia mea interioara. “Astazi vreau sa petrec toata ziua cu mine.” Gradina mea personala ma cheama in fiecare zi. El intelege mereu? Daca te iubeste, intelege ca anotimpurile sunt patru, astazi e soare, maine poate ploua. Crezi ca eu sunt la fel de frumoasa in fiecare zi? Am zile cand sunt urata, rea, nebuna, rasfatata, aroganta, indiferenta, flamanda de experiente noi. I le comunic? Daca are urechi s-auda si iubire sa ma accepte asa cum sunt, cu toanele aferente.
Unde esti pe scara evolutiei? Unde-i el? Relatiile se termina cand unul ramane in urma, cand uita ca trebuie sa se reinventeze si improspateze pentru partener. Eu sap in fiecare zi in mine, ca sa dau de inca o treapta spirituala. Citesc si asimilez informatie noua ca s-o asez seara pe platoul de legume. Ma asez langa oameni care ma inspira si motiveaza. Meditez la cine sunt in fiecare zi, fiindca niciodata nu arat la fel. Sunt precum vremea. Cred ca m-as plictisi repede de mine daca as urma acelasi traseu cotidian. Mereu nou.
Din nimic nu se naste nimic! Ce faci in fiecare zi pentru relatia ta?

Daca te intreb ce faci la ora 08 o sa-mi spui ca-ti bei cafeaua, nu-i asa? Ei, uite, de asta trebuie sa fugi in iubire, de un program atarnat deasupra patului. Nu inchide iubirea in limitele orare: oricare ceas este bun pentru iubire, zice Leleu.

Nu inchide iubirea intre patru pereti. Cand ai facut ultima oara dragoste in natura?

Nu-l lasa doar pe el sa initieze acest dialog erotic si-n acelasi fel, pe spate, asteptand binecuvantarea endorfinelor. Plimba-i mana pe trupul tau in alta ordine..

Cand ati iesit in lume ultima oara, la teatru, la munte, doar voi doi sau cu prietenii?
Nu e normal sa abuzezi de obisnuinta daca vrei sa nu cazi in rutina si monotonie.

Fii creativa, fii deschisa, libera, exprima-te, spune ce gandesti, ce-ti doresti, ce-ti trece prin minte, ai 60.000 de ganduri pe zi, cate i le daruiesti partenerului tau?

Nu-ti fie teama ca te va considera o stricata sau o pretentioasa. Tu esti doar altfel.

Deschide larg ochii dimineata si vezi de ce ai pofta, procedeaza la fel ca la restaurant, ce vrei sa mananci, deschide meniul zilei, azi ma aleg pe mine. Si petrece o zi cu tine, asa cum iti pofteste inima, departe de orice obligatie.

Striga, precum Faust: “Opreste-te clipa, cat esti de frumoasa!”

Eu am invatat sa fiu prezenta, asa cum ti-am zis si tie de atatea ori, daca mamanc o fac intr-un mare stil, cu arome si parfumuri fine. Daca iubesc, o fac in stilul meu. In orice intreprind e vorba de mine si de sufletul meu. Sarbatoresc fiecare moment.

Unde nu e pasiune, nu e nici instinct. Daca nu mai ai pofta de el, de relatie, de nimic, uita-te ce-ti lipseste tie, nu lui sau relatiei. Mai bine abuzezi decat sa nu infaptuiesti nimic!

Priveste-te in oglinda…a mai ramas vreo urma de plictiseala ?

duminică, 6 martie 2011

Vrei să ştii de ce iubitul tău nu-ţi satisface nevoile şi intuieşte aşteptările?

Dacă vrei să obţii iubire, atenţie, respect, satisfacţie sexuală, libertatea de a te bucura de viaţă, ia-ţi 10 minute din viaţă şi selectează din listele de mai jos nevoile şi aşteptările ce le ai de la un bărbat.
Nevoi pe care eu le-am extras de la 300 de femei chestionate, cu vârste cuprinse între 16 şi 50 de ani. Spor la treabă!
 
Care-i atitudinea corectă ca aşteptările tale să fie satisfăcute de partenerul tău?
Are 48 de ani. E singură. Citeşte mult. Nu are visuri măreţe. Trăieşte bine.
O întreb: ce aşteptări ai de la un bărbat?
Îmi răspunde direct şi tăios, „prea mari”.
Continuu cu întrebările, nu-mi place să fac presupoziţii, e stupid să faci, fiindcă de fiecare dată descoperi cât de mare-i grădina Domnului.
Mai departe…
Ce calităţi crezi că trebuie să aibă femeia ca să cucerească şi să păstreze un bărbat?
Una singură, să fie inteligenta, şi dacă e, constată că se descurcă şi fără ei.
Consideri că ai succes în a atrage bărbaţi şi a-i păstra? Explică în câteva cuvinte viaţa ta romantică.
DELOOOOOOOOOOOOOOOC… Nu există ce să mai explic la vârsta mea când n-am avut nici la 20 de ani.
Ce părere ai despre bărbaţi? Ce crezi, toţi bărbaţii sunt porci?
Nu, până la urmă şi porcii sunt folositori cuiva.
Cunoşti ce se afla în mintea unui bărbat?
Nu.
Aici, deja încep să transpir… şi fac o ultimă încercare..
Cum arată o zi ideală din viaţa ta? (imaginează-ţi că poţi să trăieşti oricum vrei tu, fără nicio limitare).
Vara, nu foarte cald, linişte, multă linişte, un rucsac plin cu fructe, teancul de cărţi care, acum stă lângă patul meu şi eventual un bazin cu apă caldă, atât, să nu văd PE NIMENI.
Cum pot ajuta pe cineva care nu vrea NIMIC?
Ai ghicit, NU POT!
E obosită, a ajuns la aproape 50 de ani şi a învăţat să aibă singură grijă de ea. La ce-i mai serveşte un bărbat? Mâncarea de porc e bună, în schimb, bărbatul provoacă indigestie. Asta te aşteaptă dacă nu-ţi faci temele şi nu-ţi iei examenele, draga mea.
Eu, în prostia mea, încerc să-i arăt o zi ideală din viaţa altei femei, de aceeaşi vârstă cu ea. Îmi aruncă la gunoi iniţiativa şi mă lasa dezarmata. Zâmbesc, chiar dacă îmi vine să plâng. Şi mama mea gândeşte la fel. Viaţa s-a încheiat pentru ea, cât mai poate trăi? 10, 20 de ani? Tot ce le rămâne acestor suflete obosite sunt cărţile, copii, nepoţii… marea, vara. Asta-i tot? Eu cunosc şi altă faţă a realităţii şi nu am pace până nu le conving pe aceste femei că, viaţa poate fi trăită şi altfel, cu încântare, cu iubire, cu speranţă. De ce renunţi la ceva minunat? Şi de ce nu renunţi la acelaşi comportament răsuflat? Te încăpăţânezi să crezi că, bărbaţii sunt nişte porci şi că nimic bun nu ţi se mai poate întâmpla?! De ce? Viaţa îţi este traversată de gânduri negre şi sentimente reci? La naiba!! Nu există altă şansă decât să renunţi la aceeaşi atitudine şi abordare, la cea mereu obosită şi nefericită şi să te îmbarci într-o călătorie îndrăzneaţă, indecentă! Ieşi din hainele, comportamentele şi gândurile tale. Ieşi afară, o scurtă vacanţă te ajută să vezi viaţa altfel, te întorci cu un suflu nou şi sigur o să vezi bărbaţii, lumea cu alţi ochi. Dacă rămâi, NIMIC BUN NU VA INTRA ÎN VIAŢA TA! UITĂ-TE LA DISCUŢIA DE LA ÎNCEPUTUL ARTICOLULUI.
CUM TE VEZI PESTE 20 DE ANI?
Ce aşteptări ai de la un bărbat?
Selectează răspunsurile care ţi se potrivesc:
Să te iubească mult, să fie un gentelman, să fie frumos, să fie inteligent, să fie foarte comunicativ, să aibă stil şi carismă şi să îţi facă toate poftele?
Să fie dulce, să te ajute mereu, să te iubeacsa şi să te vadă ca pe nimeni alta să fii unică în ochii lui?
Să fie mereu acolo când ai nevoie de el, să ştii că te poţi baza pe el indiferent ce ţi s- ar întâmpla?
Să te iubesca şi să aibă grijă de tine, să fie protector, dar nici să nu te sufoce (să-ţi acorde libertate)?
Să te iubească şi să te înţeleagă, să te surprindă mereu, să-ţi arate că ţine la tine?
Să fie bărbat, adică puternic, sigur pe el, să ştie ce îşi doreşte, să fie fidel?
Să te iubească aşa cu eşti, necondiţionat? Să te respecte şi să fie conştient că eşti o persoană care merită păstrată alături? Să îţi ofere orgasme, să te înţeleagă, să te respecte, să te preţuiască, să te admire şi încurajeze?
Să poţi să fii tu în prezenţa lui, să fie lângă tine şi când ţi-e greu, să aibă gusturi comune, să fie înţelept, să-ţi ofere stabilitate şi iubire?
Să ştie să şi asculte nu numai să ceară, să te surprindă cu gesturi mărunte, dar care dovedesc că însemni mult pentru el, să fie tandru şi iubitor, să ştie să te scoată din stările de oboseală psihică doar din câteva cuvinte, să fie pasional şi romantic?
Să fie matur emoţional, să aibă personalitate şi încredere în el, să fie consecvent în ce spune şi în ce face, să aibă simţul umorului, să ştie să se comporte cu o femeie, să o respecte şi să o aprecieze?
Să îţi ofere cel puţin cât îi oferi tu, să te aprecieze pt ceea ce eşti, să te sprijine şi să ştie să lupte în viaţă şi mai ales, să ştie ce vrea de la viaţă? Să fie sincer, înţelegător, grijuliu, tandru, prezent, responsabil, fidel?
Să fie inteligent, să aibă simţul umorului – calităţi de bază. Să vă respectaţi reciproc, să construiţi o famile împreună şi să îşi dorescă copii? Să nu mintă în nicio situaţie, să aibă coloană vertebrală, să fie puternic, să te poată ţine în frâu, să te păstreze doar pentru el?
Ai vrea să fie perfect, să te simtă când vrei ceva şi când nu vrei nimic, uneori se întâmplă, să ştie să te iubească indiferent de starea ta, dar în acelaşi timp să-şi păstreze independenţa şi să nu fie gelos, să existe comunicare matură între voi?
Ţi-ai dori să fie curtenitor să aibă iniţiativă în relaţie, să fie protector, să nu te insulte, să nu te critice, să nu încerce să te facă să te simţi inferioară, să te sprijine când ai iniţiativă, chiar dacă se simte uşor depăşit de potenţialul tău, să-ţi demonstreze că însemni totul pentru el?
Să-ţi confere sentimentul de siguranţă, să puteţi râde împreună, să vă sprijiniţi reciproc, să te facă să-ţi doreşti să ajungi repede acasă, să aibă un statut social şi financiar ridicat? Să te iubească, să te adore, să te respecte, să te surprindă plăcut, să te inspire, să fie frumos, deştept, stilat şi cu simţul umorului?
Să fie cel cu care poţi să împarţi bucuriile şi pe umărul căruia poţi să pui capul atunci când îţi este greu… Să fie puternic şi hotărât, să ştie să te surprindă plăcut cu gesturile şi cu acţiunile lui?
Să fie ceea ce îţi trebuie şi îţi lipseşte ţie pentru a te simţi în cuplu un tot unitar? Să te completeze, să alcătuiţi un întreg cu bune şi cu rele?
Să fiţi buni prieteni, să aveţi ce conversa… Să vă răsfăţaţi prin mici cadouri şi foarte multă atenţie?
Să te simţi super bine măcar când eşti cu el?
Să fie alături de tine în orice circumstanţă, să-ţi acorde sprijin în realizarea visurilor şi obiectivelor, să fie romantic, atent, să puteţi face planuri de viitor împreună?
Mă opresc aici şi te invit să identifici care sunt aşteptările tale de la un bărbat şi cât eşti de satisfăcută de ce-ţi oferă bărbatul din viaţa ta?
E foarte important să ştii ce înseamnă pentru tine un bărbat care te iubeşte. Cum să-ţi dai seama dacă omul de lângă tine te iubeşte, dacă tu nu-ţi cunoşti nevoile? E imposibil! M-a întrebat o tânără, când îţi dai seama că eşti iubită? Ce-nseamnă asta? Cum să-ţi răspund la o întrebare, la care numai tu deţii răspunsul:
Ce trebuie să facă un bărbat ca să-ţi dai seama că te iubeşte?
Răspunde aici:
Ce aşteptări ai de la un bărbat în relaţia de cuplu? Altele decât de la un bărbat?
Eu am aflat că-s altele, în urma chestionarului aplicat la vreo 300 de femei. Şi-ţi arăt câteva aşteptări ale femeilor în relaţia de cuplu:
Selectează-le şi tu pe cele care îţi spun ceva despre nevoile tale:
Să fie mereu acolo când am nevoie de el să ştiu că mă pot baza pe el indiferent ce mi s-ar întâmpla.
Să fie fidel, să nu mintă!
Să facă totul pentru că relaţia să meargă, să nu fie orgolios, să mă respecte, să aibă grijă de mine!
Perfect… să fie aşa cum îmi doresc eu!
Să se implice, să aibă răbdare, să ştie că o relaţie nu se construieşte în doi timpi şi trei mişcări. Vreau să fie lângă mine mereu!
Să mă înţeleagă şi să îmi facă toate poftele atât cât poate, bineînţeles, să fie alături de mine când am nevoie de el. Aşteptări fireşti, sinceritate, implicare, fidelitate.
Să întreţină familia, să-şi facă şi timp de distracţii cu familia, cu prietenii, să fim deschişi unul cu altul, să-mi cunoască neajunsurile şi împreună să le analizăm şi invers, să mă iubească matur, să fie atent cu mine în tot, să comunicăm deschis, să se implice în viaţa de zi cu zi în cuplu… să mă pot baza pe el în orice situaţie, să mă iubească să comunice, să ştie să mă împace, să fie optimist, să nu fiu eu calul de bătaie, iar el… doar să culeagă roadele şi nu în ultimul rând, să fie puternic, cu încredere în el, sincer, activ, pasional, romantic.
SĂ FIE UN FAMILIST DEDICAT ŞI UN OM DE ONOARE. SĂ FIM O ECHIPĂ!
Să fie mereu acolo unde am nevoie de el. Să comunice despre toate aspectele de viaţă, să fie prietenul meu cel mai bun, să ştie să-mi cumpere flori, să fie harnic, să ştie să danseze, să şofeze, să mă alinte, să nu se bage în oalele mele (la gătit), să fie atent când vorbesc şi ce-i transmit. Să fie stabil, sincer, fidel, să mă considere prietena lui cea mai bună, să fie un exemplu pentru cei din jurul lui, să cucerim lumea împreună. Respect şi răsfăţ, era să uit..: -)
Nu aş vrea să stea tot timpul în bucătărie lângă mine dar, să îi placă să facem cumpărături împreună pe această temă, să ne înţelegem din priviri… să nu uite zilele cele mai importante pentru noi… să fie atent şi să ştie ce şi când îmi doresc, să pot discuta orice cu el…
Să fie un coechipier în toate. Corectitutine, implicare, susţinere, ajutor când îl cer, să fie bun la pat evident.
Am prea multe aşteptări şi mie mi se pare că nu dau nimic. Oricum, să mă respecte, să mă ajute, să mă iubească. Să îşi dorească ca relaţia să meargă, să fie deschis la comunicare şi înţelegere reciprocă. Să mă întrebe şi pe mine ce mi-aş dori să fac şi să încerce să mă facă fericită. Să mă alinte, să-i pese de mine, să-mi arate că mă iubeşte, nu doar să mi-o spună.
Asumarea responsabilităţilor în toate lucrurile care le întreprinde, implicit responsabilitatea de a convieţui cu mine. Altceva… să fie el însuşi cel de care m-am îndrăgostit mereu! Să lupte pt relaţie în permanenţă, acum cum e în prima zi, aşa să fie şi restul. Să mă iubească şi să-mi intuiască nevoile. Să se comporte ca un bărbat. Că m-am săturat să fac eu pe bărbatul în relaţie.
Să fie constant în ceea ce spune, să mă iubească şi să îşi manifeste dragostea, să îmi fie un ajutor moral, să ştie cum să mă ia în momentele mele grele, să fie autodidact, să fie propriul lui psiholog, să se ridice singur, nu să trebuiască tot timpul să îl ridic eu, să facă ceea ce promite să fie un om de cuvânt.
PÂNĂ AICI! NICI NU MĂ MIR CĂ O IAU LA FUGĂ BĂRBAŢII! EŞTI SINGURĂ? ŞI NU TE-AI ÎNTREBAT NICIODATĂ DE CE EŞTI SINGURĂ?
De ce nu-ţi satisface partenerul nevoile?
N-ARE CUM, E IMPOSIBIL CA VREUN BĂRBAT SĂ-ŢI DEA TOT CEEA CE CERI ÎN ENUNŢURILE DE MAI SUS. NU S-A NĂSCUT UN ASTFEL DE BĂRBAT!
Psiholog, protector, asistent medical, tampon, sponsor, amant, soţ, tată, magician, gladiator, medium, clovn, contabil, bucătar, orator, trainer motivaţional, seducătorul perfect, Făt-Frumos?
Îmi scapă ceva? Sigur am omis ceva…
Fetele chestionate au de la 16 până la 50 de ani. Toate au nevoi şi aşteptări. Prea puţine au renunţat la viaţa fără partener, ca-n cazul expus la începutul articolului.
Ce faci cu frustrarea ta? Cum îţi satisfaci nevoile şi aşteptările? Căutând un altul mai bun, mai perfect, mai fidel, mai seducător, mai inteligent, mai viril?
Caut răspunsuri împreună cu tine, cu asta mă ocup, de fiecare dată când pun mâna pe un mesaj de la tine. Încerc să găsesc soluţii, răspunsuri la disperarea şi singurătatea ta. Te înţeleg perfect. Şi eu am suferit ca un câine acum ceva vreme, până am înţeles că celălalt nu mă va putea face niciodată fericită, dacă eu n-o fac. E imposibil ca cineva din exterior să-ţi umple un sac de nevoi, ţie ţi-e sete, ţi-e foame, cum scrie undeva, „Să mă simt super bine măcar când sunt cu el.” Ai înţeles despre ce-i vorba? Unde eşti tu în toată ecuaţia asta? Cine eşti tu? O distrusă care se simte bine doar când el e prin preajmă, şi-n rest, ce faci cu tine? Şi mai mult găseşti mai sus altele şi mai grele, să fii prietenul meu cel mai bun, să ai grijă de mine, să-mi rezolvi orice problemă, să mă încurajezi, să mă faci cu atitudinea şi personalitatea ta să te iubesc, să te metamorfozezi ca să putem continua, să lupţi pt. relaţie în permanenţă, acum cum e în prima zi, aşa să fie şi restul zilelor ce le trăim împreună, să mă iubeşti şi să-mi intuieşti nevoile şi să-mi satisfaci aşteptările de-o viaţă imaginate, visate şi programate. Asta da!! Hei!! Te auzi?
Un medium te-ar ajuta mai mult, tu de ce cauţi un bărbat? Nu te înţeleg, te-ai gândit vreodată că şi el are o istorie în spate, nişte dorinţe şi obiective de atins?
Ar putea renunţa el la ceea ce şi-a propus de dragul tău, unică, incredibilă, specială? De ce ai nevoie să pui condiţii ca să fii iubita, dorită? De ce nu-l laşi să fie liber pe cel care vine după tine? Cum te-ai simţi dacă el ţi-ar pune condiţii, draga mea? Taie-ţi părul, ocupă-te de toate problemele mele, fii cea mai bună prietenă a mea, fă-mi surprize, schimbă-ţi culoarea părului lunar, dacă vrei să te mai f#t, găteşte-mi dimineaţa şi seara, fă-mi masaj şi citeşte-mi presa sportivă, intra până la 23:00 în casă, scoate copii la joacă fiindcă eu am de urmărit în linişte liga campionilor şi aşa mai departe. L-ai mai iubi, dori? Eu l-aş împuşca! E inuman, e deplasat să aştepţi ca celălalt să se ocupe de nevoi pe care nici tu nu ţi le satisfaci. E imatur şi de asta eşti singură şi când eşti în relaţie, suferi. Ţi-e clar? Încă nu? Mergem mai departe…
Am o veste tare proastă pentru tine, şi anume:
Iubirea nu intra în sufletul şi casa ta cu condiţii, reguli, norme şi coduri comportamentale.
Nu mă crezi? Poţi să consulţi câţi experţi vrei, chiar şi statisticieni, şi tot nu vei găsi reţeta care să-l păstreze pe bărbatul tău mereu atras, îndrăgostit şi topit după tine. Ţi-am zis că-ţi dau veşti proaste?: -)
„Şi ce fac cu preferinţele şi aşteptările mele?”
Bună întrebare, excelentă!
Le păstrezi, dar nu te superi dacă cel pe care-l întâlneşti sau îl ai în viaţa ta nu ţi le poate satisface. Asta nu înseamnă că nu vrea, ci efectiv că nu poate, n-are de unde. Crezi că interpretează un rol de victimă? Crezi că poate mai mult? Şi eu cred despre multe persoane că pot mai mult, dar mă liniştesc curând, când mă uit la mine şi văd că nu dau nici jumate pe cât am unui bărbat.
Şi totuşi, care-i atitudinea corectă că aşteptările tale să fie satisfăcute de partenerul tău?
Iarăşi tu eşti zeiţă. Eşti? Sau încă cerşeşti iubire? Zi-mi că nu mai aştepţi ca ceilalţi să-ţi dea dreptul să trăieşti, zi-mi că mama şi tata nu se bagă în alegerile tale, zi-mi că societatea nu te-a contaminat şi pe tine. Zi-mi că ne-am salvat, tu şi cu mine.: -)
Mă întrebam ce-i face pe bărbaţi să fugă după mine, crede-mă că-n momentul de faţă am 12 bărbaţi care mă sună, mă invita la cine, în ţări exotice, oriunde.
Şi mai ştiu câteva fete, care la fel ca mine, se ocupă de ele şi viaţa lor şi sunt la fel de curtate şi dorite de Feţi-Frumoşi. Cum reuşesc ele să zăpăcească bărbaţii?
Nu ştiu ce fac ele, dar intuiesc, cunoscându-le bine pe unele dintre ele. N-au timp să consume energie cu întocmitul listelor de regulament şi coduri sociale. Aceste femei ştiu clar care-s nevoile lor, la fel ca mine, tu ştii? Ce ai nevoie de la un bărbat, de la o relaţie? Fără absurdităţile de mai sus, te rog, aşteptări realiste, şi când spun realiste, mă refer la prezenţa, atenţie, comunicare, respect, apreciere, orgasme, şi ce mai ai tu nevoie, în limite normale, „să fie cel mai bun prieten al meu”?? Serios acum, mă iei la mişto? Unde ţi-e gaşcă de prieteni, ei ce fac? Sau şi tu uiţi că ai prieteni când dai de un bărbat? Sau de pasiunile şi viaţa ta? Aici greşesc femeile, îşi pun viaţa, pasiunile, prietenii, job-ul pe ultimul loc când apare Făt-Frumos, şi aleargă ca ciumate când acesta se transformă în zmeu.
Nu mai eşti ca la-nceput, te-ai schimbat!
Vreau să fii mereu lângă mine când am nevoie de tine, dar grijă mare, să nu mă sufoci cumva. Te auzi? Asta e anunţul unei dependente care suferă puternic. Vrei să recuperezi afecţiunea ce n-ai primit-o de mică? Sau să găseşti în el supraprotecţia ce ţi-au oferit-o părinţii? Astea-s insecurităţile tale infantile, n-au nicio treabă cu cât dă şi ce face el. E vorba doar de tine şi cum te simţi tu în pilelea ta. Nu există arma de seducţie mai puternică decât stima de sine, scumpo.
De ce alerga bărbaţii după femei încrezătoare şi seducătoare? Pentru că ele au nevoie de energia unui bărbat, nu de serviciile lor de asistent medical, psiholog sau trainer motivaţional. Da, nimeni nu zice să nu aştepţi mângâiere sau încurajare, dar înainte de toate oferă-ţi tu de toate, şi el va prelua modelul. Dar, dacă tu eşti pe minus, speriată, frustrată, rănită, el, unul va putea umple acest imens gol? Niciodată. Gândeşte-te la pretenţiile tale, sunt ele reale? Şi vei afla răspunsul la singurătatea şi nefericirea ta.
Ce să-i oferi bărbatului tău ca să îl menţii atras, îndrăgostit şi topit după tine?
Încearcă să nu mai ai pretenţii şi aşteptări pentru o perioadă, testează o lună, două şi strategia asta. Ocupă-te singură de tine, răsfaţă-te, creşte-ţi stima de sine, ieşi în lume, citeşte, visează, dăruieşte tot ce vrei să primeşti de la partener.
Nu-i mai arunca reproşuri şi plângeri în faţă pe această perioadă de testare şi transformare interioară. N-o să-ţi fie uşor, fiindcă tu eşti obişnuită să pui mâna pe telefon şi să apelezi numărul de urgenţă al iubitului tău, n-o fă, sună o prietenă, du-te la un preot, fă sport, dacă ai o problemă, asta te va detensiona.
Lasă-l să fie el, să se exprime aşa cum simte, fără să-i mai pui interdicţii şi fără să-l manipulezi, să vedem ce se întâmplă cu el, cu tine, cu voi. În societatea noastră toţi fac ce trebuie şi prea puţin fac ce vor şi ce simt, fii tu cea care-l dezleagă de constrângeri sociale şi morale şi-ai să vezi că iubirea, atracţia, pasiunea va creşte. Cred că cea mai frumoasă declaraţie de dragoste ce-am primit-o a fost, „fă-mi o fetiţă, ca tine, liberă şi îndrăgostită de viaţă.” Atunci mi-am dat seama ce importantă e atitudinea şi starea noastră interioară în faţa bărbatului. El e contaminat de energia pozitivă, incredibilă ce-o emani. Însă, dacă tu stai în pragul uşii şi ţipi că a întârziat, sau că a uitat să ducă gunoiul, crezi că el se va excita, te-ar dori mai mult? Nu în existenţa asta.
Trăim într-o lume dominată de frică, invidie, posesivitate, gelozie, dependenţă.
Este un spectacol tragic, nici pe departe comic, cum o ilustrează filmele, ziarele, romanele, doar poveştile noastre de dragoste ne aruncă adevărul în faţă. Cum arată viaţa ta de cuplu? Şi tu ai o relaţie-bazar, cum zice prietena mea Simona Catrina? Şi tu te tocmeşti zi şi noapte, „nu uita să iei pâine, nu uita să vii acasă?” Asta da viaţă, mai poţi, sau te-ai săturat?