Eu nu stiu ce doare mai tare, sa fi mereu in cautare de un altul mai bun sau sa ramai langa el, cel potrivit sau cel nepotrivit. Cum iti dai seama ca el e? Ameteala primelor intalniri imi spune ca toti sunt potentiali parteneri de drum..langa toti visezi sa te trezesti in primele luni. Toti te poarta pe bratele incantarii si ale orgasmelor in primele luni de viata impreuna.
Si cum se face ca ne saturam atat de curand? De ce ne piere pofta de acelasi? M-am trezit cu aceeasi intrebare cu care am si adormit..
Ma gandesc puternic la ce-i in mine, la ce iese din mine si la ce se intoarce inapoi. Vreau sa ma asigur ca nu plec mai departe si de data asta…cum o fac? Oglinzile mele sunt ingrijorate de instabilitatea mea…imi vorbesc despre iubirea noastra, ma tin aproape de el si de mine. Nu stiu daca e un pacat sa-ti cantaresti emotiile dupa ce decizia de a ramane impreuna a fost luata. Viata mea este plina de intrebari, despre sine, despre celalalt. Nu dorm. Tu cum esti? Ai mai putine intrebari? Esti mai putin chinuita? Nici n-am cu cine sa vorbesc. Pentru restul e normal sa te opresti la varsta mea, m-a si intrebat o buna prietena, “cat crezi ca mai poti sa alegi? Vrei sa ajungi singura pe insula ta?”
Nu m-a speriat intrebarea, doar ea m-a inspaimantat si alte zeci de femei pe care le aud ca se plang de singuratate. “ Cel mai greu lucru este sa duci intreaga povara singura.”
“E ucigator sa suporti totul singura, sa-ti organizezi viata singura.”
Eu nu simt asta despre viata mea. Mie imi place ce si cum traiesc. Nu fug aproape niciodata de mine, chiar de traversez infernul. Raman cu mine, sa ma inteleg si-n forma mai putin luminoasa..de ce nu simt la fel ca restul? Imi lipseste o piesa din suflet? Poate.
Autonomia atrage irezistibil, mai ales cand naste multe satisfactii, cand ti-e bine cu ce ai construit, simti mai putin lipsa unui partener in viata ta. Si inca mai am multe de atins.
Studiez, scriu, calatoresc, iubesc, traiesc, ma misc cum simt in fiecare zi, libera. De ce sa ma simt vinovata ca nu simt mai mult? Nu vreau sa ma opresc din ce fac si asta presupune contact cu viata. Dar nici nu simt ca ar fi o chestiune de alegere, ori cariera ori viata. Asta nu e iubire. Sa ma pui sa aleg intre tine si pasiunea mea? Daca ai face-o sigur mi-ai usura munca. Dar nu o faci..ma lasi sa fiu eu, in continuare. Nu esti prost deloc. Stii ce ar urma.Imi respecti singuratatea si stilul de viata, de asta te si iubesc, de asta sunt langa tine dupa patru ani jumate de relatie.
Scrisul m-a ferit de multa singuratate, relatia noastra m-a si vindecat de fobia de a ramane singura, cu gandurile mele. Este multa emotie sub condei. Este multa liniste in camera dupa ce-ti inchei ideea, dupa ce-ti scrii povestea.Te ridici mai increzatoare, mai puternica, mai aproape de sufletul tau perfect. Eu iti multumesc ca mi-ai fost alaturi si-ti promit ca nu-ti raman datoare. Raman cu tine cand ti-e mai putin bine. Tot ce ai de facut este sa-mi spui despre ce vrei sa scriem..:-) Multumesc pentru toate mesajele tale! Te iubesc, mi-ai facut foarte mult bine!
De curand mi-am intalnit muza, Simona Catrina. Am intrat la Tango in redactie si m-a prezentat colegilor ei, “v-o prezint pe Andreea Papp, este scriitoare.” M-am simtit onorata.
Ea e o frumoasa, care nu se apreciaza. De asta o iubesc. E la fel ca mine, nici eu nu cred ca sunt o scriitoare, opera mea e modesta. Scriu cu emotie, cu zgomot, cu viata, atat.
Ma simt mica de fiecare data cand o citesc, sunt indragostita de felul cum aseaza cuvintele pe hartie, de relatia ce-o creeaza cu cititorul. Vreau sa cresc si eu mare.
Am timp sa ma simt scriitoare. Sa ma simt mare. Ce nevoie tampita avem, sa fim recunoscuti, admirati, iubiti de cat mai multa lume. Ce slabi suntem fara apreciere.
De asta facem atatea tampenii, ca sa fie culese de privirea trecatorilor..sa treci neobservat, asta da chin, ca o opera care nu e apreciata, autorul e sfasaiat de durere.
Ce suntem fara iubire, fara apreciere, fara adorare? Nimic? Am ajuns sa-mi fac si-o pagina de fan Andreea Papp pe facebook. Iti dai seama ce rau iubita am fost in copilarie?
Si iubirea ce-o am pentru oameni, pentru o alta viata, pentru miscarea Stilul Tau, tot din lipsuri vine..am gasit modalitatea perfecta pentru a-mi carpi sufletul, tu esti completarea mea, tu m-ai facut intreaga, mi-ai purificat sufletul. Fara ceilalti nu existam..nu ne multumim cu noi, chiar daca sustinem ca noi insine ne suntem suficienti. De ce cautam daca ne este bine cu noi? De ce alergam dupa un altul daca nu ne este teama de singuratate? De ce tremuram in fata privirii iubitului? De ce cautam sa dam un sens experientei noastre? De ce vrem sa ajungem la timp in locul potrivit? Ca sa ne intalnim cu noi, mi-e atat de clar. Suntem niste narcisici incurabili. Cum arat in oglinda ta?
Ce sa fac cu nevoia mea de a cunoaste alti barbati? Sa ma mint ca mi-e bine? Sa-l mint pe partenerul de langa mine? Ma simt traita de doua entitati, cea care cauta sa se cuibareasca la bratele unui barbat si cea care e mereu in cautare de un altul. Cautarea iubirii este caracterizata de ambivalenta numai la mine? Toti simtim la fel. Dar, doar unii au curaj sa exprime adevarul fiintei lor. Nu e normal sa spui ca-ti doresti si alti barbati, esti o stricata, nu-i asa? Te judeca familia, societatea, nu indraznesti nici macar sa iesi dintr-o relatie in care esti abuzata, ignorata, mintita, inselata, dar dintr-o relatie cu un tip atat de frumos cum e partenerul meu. Cum mi-am dat seama ca sunt altfel decat restul?
Cand am simtit cum prietenele si colegele mele ma judeca pentru felul cum traiesc, ca mai ies si cu alti barbati. Cand le-am simtit privirea acuzatoare, invidia si gelozia pe piele, atunci am stiut ca nimeni nu consuma energie ca sa il inteleaga pe un altul, pe nimeni nu intereseaza ce simti. Ceea ce faci se incadreaza in normele sociale? Nu? Esti o tarfa!
Nimeni nu se gandeste la tine fara sa gandeasca si la el inainte, daca comportamentul tau il afecteaza nu spera ca o sa ai parte de intelegere si sustinere. “Bine ca ea le are pe toate.” Cam asta simte o prietena daca tie ti-e bine. Cam asta ai de invatat despre natura umana. Invidia e un animal salbatec, pe care nu-l poti imblanzi niciodata.
“Eu ma dau de ceasul mortii sa seduc si sa pastrez un barbat si tie iti canta zece masculi serenade..nu e drept, nu e corect. Ce ai tu si-mi lipseste mie? “
De ce omul se gandeste mereu la ceea ce n-are, sau la ce are altul? De aici provine nefericirea multora..bucurati-va de ceeea ce aveti! Totul e atat de simplu, dar noi oamenii avem darul de a ne complica existenta atat de mult..
Ce aleg? Sa fiu fericita si judecata sau sa fiu inteleasa si nefericita?
Oamenii se grabesc sa judece ca sa nu fie ei insisi judecati. E mai usor sa lipesti o eticheta pe spatele cuiva decat sa gandesti de ce face ceea ce face. E mai usor sa aruncam judecati gratuite decat sa le acodam oamenilor sansa de a ne arata exact asa cum sunt cu adevarat.
“Nimeni nu e pretuit pentru ceea ce este, ci pentru ce spun altii despre el.” Shopenhauer
Pentru mine viata nu este un program deja stabilit. Refuz sa semnez fisa postului.
Eu nu traiesc bucuroasa respectand programul dictat de societate. Mie imi creeaz disconfort sa fac ceea ce nu simt, sa ma supun normelor si regulilor. Pe mine nu ma impaca “asa stau lucrurile de cand e lumea si pamantul” sau “asa a fost sa fie.”
“Lumea nu apartine decat celor puternici care pun in practica solutii radicale, nu celor slabi, cu jumatatile de masura.” Hitler
Da. Vreau sa gasesc drumul spre mine, sa ma inteleg cel mai bine cu mine si pe urma ma pot plimba si prin gradina altuia. Pana atunci am abtin de la “a alege pentru totdeauna.”
Fug de tipare si “morala” unora..asa stau lucrurile in viata, de ce nu te supui?
Nu vreau sa traiesc la xerox, nu ma intereseaza sa ocup un loc in frunte, ma intereseaza de ce simt, de ce traiesc, nu de ce-i normal si moral.
Ei sunt fericiti? Ei care au ales sa imbatraneasca langa un partener? Uitati-va la cei pe care-i cunoasteti, sunt fericiti cu alegerile lor? Mi-e sila de atata minciuna si falsitate. Impreuna de frica de a nu ramane singuri sau de a nu fi aratati cu degetul pe strada. Asta-i normalitatea? Cineva trebuie sa aiba ultimul cuvant, nu-i asa? Daca nu tu, atunci societatea. Sclavi, asta creeaza generoasa societate.
“La ce te poti astepta de la o lume in care aproape toti traiesc numai pentru ca sunt prea lasi sa se sinucida?” Schopenhauer
Cunosc atatia care pozeaza in familia ideala, care nu sunt nici statornici, nici mai sinceri. Dar au o familie, au un statut, au o vacanta la mare, poate si una la munte, pe an. Au o “ordine” in viata, nu desartaciunea in care traiesc cei liberi si indragostiti de viata lor. Cati dintre acestia sfarsesc pe holurile tribunalelor? Putini.
Dar pe holurile spitalelor? Destui. Cati isi ineaca nefericirea in alcool si droguri? Multi, poate prea multi. Cati au amanta in vecini? Cei care n-au renuntat de tot la viata. Fiecare vrea sa traiasca bine. Cati traiesc asa cum vor? Te las pe tine sa raspunzi la aceasta intrebare…eu m-am saturat sa privesc la saracia vietii lor.
Sa-ti traiesti viata din plin e o actiune aspru pedepsita de cei dragi . Daca imparti cu ei fericirea ta, parca mai esti inteles si pe alocuri iertat. In schimb, daca traiesti fericirea in fiecare zi, esti urat, detestat, alungat de pe insula normalitatii. Acum intelegi de ce n-ai curaj sa iesi din filmul tau? Asta presupune sa ramai singura, fara aprobarea si acceptarea celorlalti. Esti tu in stare de asa ceva? Dar esti in stare sa-ti maimutaresti dragostea? Sa-ti barfesti prietenul? Sa-ti chinui dusmanul? Sa faci parada cu propria persoana in lume?
La aceste intrebari raspunsul e mai usor de gasit, da-ul iese natural din tine, doar asta face toata lumea, de dimineata pana seara. De ce a-i face tu altfel? De ce ai indrazni mai mult? De ce nu-ti privesti destinul in fata? Ce mai astepti ca sa te apuci de trait ?
Dupa vorba lui Petrarca am ajuns sa traiesc si eu, care zice cam asa, s-ar parea ca , mai mult decat altii, sunt invidiati mai ales aceia care se ridica prin singura puterea aripilor lor si se elibereaza din cusca in care ceilalti raman inchisi.
Asta s-a intamplat cu mine, s-a intors lumea intreaga impotriva calitatilor mele, cum de mi-am depasit conditia de sclava? Cum am ajuns atat de sus, intr-un timp asa scurt? Cum am indraznit sa ma prefer pe mine? Invidia este in firea omeneasca si am fost o ignoranta, pana nu demult, sa cred cu prostie ca cei apropiati mie se bucura de succesul meu.
“Cum sa ma bucur de tine si succesul tau cand eu am ramas identic si fara nimic?”
Dar, sentimentul de bucurie ce-l gusta unii cand te vad nefericita este cel mai negru scenariu posibil si cel mai raspandit. Asemenea oameni trebuiesc evitati, ocoliti, scosi din viata noastra.
Cum sa-l urasti pe cel ce poate, stie, detine, cucereste? Esti nebun? Eu o iubesc pe Simona Catrina, vreau sa fiu ca ea, vreau sa fur de la ea, vreau sa o cunosc si sa ma bucur de ea si a ei opera. Cum sa-i anulez calitatile, talentul, vocatia pentru scris?
Cat de prost trebuie sa fii sa musti mana care te hraneste? Foarte multi prosti defileaza pe scena vietii stapaniti de sentimentul invidiei. De asta spun, ca e ca un animal salbatec, care ataca pentru supravietuire. Dar pe animal eu il inteleg si iubesc, pe omul invidios il alung din preajma mea si-l dispretuiesc. Omul invidios e in stare de orice nebunie, nu gandeste, actioneaza din teama de a ramane in urma, singur si nefericit.
Am inceput sa enervez lumea cu voia buna, cu sanatatea mea, cu felul cum arat, cu barbatii care ma curteaza, cu caracterul meu nobil, cu generozitatea mea. Eu asa sunt, vesela, ies ca sa ma distrez, primesc oamenii cu un zambet si o imbratisare. Cat de sarac trebuie sa fii cu toti banii din lume daca n-ai pofta de viata, daca n-ai veselie in tine?
Dar, imi asum responsabilitatea de a trai as acum sunt, chiar daca asta presupune o oarecare insingurare. Mi-e teama de ce s-ar intampla cu mine, daca n-as actiona asa cum simt si sunt, nicidecum de ce as pierde fiind eu insami. Intelegi? Si ca sa fiu sincera pana la capat…iti spun ca n-o sa ramai singura niciodata, daca ai pofta de viata. Te parasesc prietenii din copilarie? Inseamna ca n-au suportat prea tare ce ai devenit si pentru asta nu trebuie sa suferi, doar sa-i privesti cu parere de rau, fiindca ei n-au cerut mai mult de la ei si viata. Nu e vina ta ca vrei mult, ca reusesti tot ce-ti propui.
Permite-ti sa alegi langa cine sa petreci timpul. Eu nu fac compromisuri vis a vis de cele mai importante lucruri din viata mea. Eu stiu cine sunt si cat merit, masura sta la mine in maini, nu la ei. Eu sunt stapana vietii mele. Tu fa ce simti, draga mea, dar incepe sa te stapanesti, daca vrei ca lumea sa fie a ta!Sa ne intoarcem la ce ne intereaseaza si anume: Cand stii ca el e sufletul tau pereche?
Nu stii. Nu exista certitudini. E o loterie. Cat dureasca coregrafia iubirii nimeni nu stie.
Stiu ca te preocupa fiecare partida, fiindca investesti energie, iubire, pasiune, dar totul e un joc de noroc, pana la urma, cu toate testele de compatibilitate in mana. E absurd si inutil sa masori gradul de compatibilitate la inceput de relatie. In viata nimic nu-i stabil, permanent. Iubeste-l cat simti. Inlocuieste-l cand nu mai simti. Pana cand? Pana iti permiti.
Tineretea fara frumusete este atractiva dar frumusetea fara tinerete nu are sex-appeal, zicea Schopenhauer. Destul de trist..dar priveste la lume, cine cauta o batrana langa el?
Nu vezi ca esti parasita si inlocuita daca treci de 40 de ani? Toti alearga dupa tinerete.
Si e si normal. Eu nu ma supar. Dar cine ma obliga pe mine sa-l iau de bun pe el?
Cat imi permit, alerg..oricum rezultatul final al amorului este asigurarea speciei. Asta vrea viata de la noi..mai devreme, mai tarziu, important este sa platim pretul nasterii..sa intram in aceasta cursa pe care ne-o intinde natura. Nu destul suntem programati de natura, sa mai las si societaea sa ma ghideze? Nu pe mine! Eu nu vreau sa ma planga nimeni.
Eu vreau sa-mi traiesc viata! Tu, ce alegi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu