Despre dragoste si alti demoni
Asa cum bine spunea un cantec: “Daca dragoste nu e, nimic nu e”. Totusi cred ca daca ar fi sa privim lucrurile dintr-un alt unghi am ajunge la constatarea ca “Daca dragoste e, suferinta e”. Confruntati cu aceasta grea optiune intre o stare de total inghetz afectiv, de amortzeala emotionala si o inflacarare ce ne mistuie sufletele lasandu-ne in permanenta luciditatea de a constientiza durerea, pe care drum il vom alege? Eu una nu cred ca voi inceta sa aleg ce-a de-a doua cale, cea a dragostei si a suferintei care, de multe ori dar nu intotdeauna, deriva din ea.
In dragoste nu ar trebui sa existe ratiune, ar trebui sa vorbim, sa simtim si sa ne daruim cu inima, cu toate acestea constat cu tristete si dezamagire ca in ziua de azi centrul afectivitatii a devenit creierul, care merge mana in mana cu prietenul sau de nadejde: orgoliul. Parca fiecare isi planuieste cu 10 miscari inainte, isi masoara fiecare cuvant pentru a nu il lasa pe celalalt sa vada cat de mult tine la el, are grija sa nu se ofere prea mult pentru a nu-i fi cumva ciuntit orgoliul, multe din replicile partenerului sunt disecate marunt pentru a gasi “adevarata” semnificatie din spatele lor. In situatia de fatza un cuplu se prezinta ca doi oameni care au mereu garda ridicata, si care isi ascund atat de bine sentimentele incat ajung sa uite de ele, si astfel minunata uniune sufleteasca devine un razboi tacit intre doua minti diabolice. Si acum vin sa ma intreb, si sa va intreb, cat de mult in ziua de azi se sufera din dragoste, si cat de mult din orgoliu? Cati dintre noi mai stiu sa iubeasca cu adevarat?
Ca sa inchei intr-un mod optimist, oricare ar fi sensul notiunii de dragoste in ziua de azi, nu cred ca trebuie sa ne dam batuti pana cand vom gasi in fericire sinonimul dragostei, si nu in suferinta. Sa indraznim sa speram: “Daca dragoste e, totul e”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu